Mircea Lucescu, despre obiectivele sale în cazul în care va prelua naționala

Claudia Grosu

În prezent, Mircea Lucescu este favorit să preia echipa națională: ”Nu sunt un magician”

Naționala de fotbal a României este pe cale să aibă un nou selecționer. Răzvan Burleanu și echipa sa de la FRF au ajuns la un acord cu Mircea Lucescu, iar antrenorul urmează să semneze contractul la începutul săptămânii viitoare. Mircea Lucescu a discutat pentru prima dată despre acest subiect.

Mircea Lucescu, despre obiectivele sale în cazul în care va prelua naționala

După ce Edi Iordănescu a decis să nu-și prelungească contractul cu FRF, Răzvan Burleanu a încercat să-l aducă pe Gheorghe Hagi la națională, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece „regele” este angajat la Farul Constanța. În prezent, Mircea Lucescu este favorit să preia echipa națională.

Se anunță o plecare surprinzătoare a unui antrenor din SuperLigă: „Îi este frică pentru că o să fie schimbat”

„Il Luce” a fost antrenor al echipei naționale între 1981 și 1986. Dacă va deveni din nou selecționer, el va avea un obiectiv clar: calificarea la Campionatul Mondial 2026. Aceasta va fi o sarcină dificilă, având în vedere că foarte puține naționale europene vor reuși să ajungă la turneul din America.

Mircea Lucescu a confirmat că se află în discuții cu Federația Română de Fotbal, dar a subliniat că lucrurile nu sunt încă complet clare. Tehnicianul a menționat că analizează cu atenție întreaga situație. De asemenea, Lucescu a discutat despre obiectivele sale în cazul în care va prelua naționala.

„Nu am acceptat nimic, încă mă gândesc, nu am oferit nimănui niciun răspuns”

„Cine spune că Mircea Lucescu e deja selecționerul României exagerează. E adevărat că am avut în ultimele zile mai multe contacte legate de această variantă, dar trebuie să analizez foarte atent înainte de a oferi răspunsul final. Vreau să culeg cât mai multe date importante. Faptul că am mers în ultima vreme la multe meciuri de campionat nu e suficient. În acel moment, am fost la stadion ca un simplu spectator.

Am spus în destule ocazii că nu mă mai interesează să mă întorc la naționala României. Dar acum e o situație specială. Edi s-a oprit, din păcate, după Euro, Hagi a refuzat, timpul până la primele meciuri e foarte scurt, sunt puține variante la dispoziție.

Ăsta e și unul dintre motivele pentru care sunt, deocamdată, într-o perioadă de analiză serioasă vizavi de propunerea federației. Repet însă și întăresc, pentru a fi limpede pentru toată lumea: nu am acceptat nimic, încă mă gândesc, nu am oferit nimănui niciun răspuns.

Vreau să fiu foarte lămurit când voi da răspunsul Federației. Pentru că, dacă voi veni și vom rata calificarea la Mondiale, nimeni nu-mi va ierta asta, deși nu sunt un magician”, a transmis Mircea Lucescu, conform GSP.ro.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.