Alexandru Mitriță este din nou umilit de selecționerul României
Relația dintre selecționerul României, Mircea Lucescu, și Alex Mitriță pare tot mai complicată. Deși mijlocașul ofensiv a fost convocat pentru meciurile din septembrie, aportul său la echipa națională a fost minim. Fotbalistul a prins doar 17 minute în amicalul cu Canada, partidă în care România a suferit un eșec, iar la confruntarea cu Cipru nu a mai fost folosit deloc.
Mircea Lucescu face din nou mișto de Alex Mitriță: „Nu a făcut efort”
Ulterior, Lucescu a făcut o analiză publică a prestațiilor jucătorilor săi, moment în care Mitriță a fost luat din nou în vizor. Tehnicianul a folosit imagini comparative pentru a evidenția lipsa de implicare a mijlocașului la o fază defensivă, subliniind că în fotbalul modern este nevoie de sacrificiu și determinare. Prin acest gest, selecționerul a transmis indirect un mesaj că Mitriță nu se ridică la nivelul de intensitate cerut la echipa națională.
Declarațiile al lui Lucescu vine într-un context în care fanii și analiștii discută intens despre selecțiile făcute de acesta. În timp ce unii consideră că Mitriță ar trebui folosit mai mult pentru calitățile sale ofensive, antrenorul pare mai preocupat de atitudinea și implicarea jucătorului în momentele fără minge.
Declarația lui Lucescu
„(n.r. – Dacă a avut vreo problemă cu Mitriță) Nu, absolut deloc. N-am avut nicio problemă. După meciul cu Canada i-am arătat, a fost o fază cu Răzvan Marin, care a preluat o minge din preajma careului nostru, a plecat vreo 40 de metri, în spatele lui era Ahmed, care a plecat într-o viteză extraordinară și l-a deposedat dincolo de mijlocul terenului.
Apoi am dat o imagine cu golul 3 primit de noi, când Mitriță a vrut să recupereze și apoi a abandonat. Și nu a făcut un efort ca să blocheze. Am pus paralel cum a procedat Ahmed și cum a procedat el. Asta trebuie să aducem în fotbalul nostru, determinare și disponibilitate de a te sacrifica!”, a spus Mircea Lucescu, conform Fanatik.
1.000.000 de euro pentru transferul lui Ianis Hagi la Universitatea Craiova!
Jucătorul de la Craiova pe care Mircea Lucescu nu l-a mai convocat: „Nu era corect”
Mihai Rotaru poate face transferul verii: „El ar alege Universitatea Craiova”
