Mircea Lucescu îi lovește pe jucători unde îi doare cel mai tare
Mircea Lucescu, noul selecționer al echipei naționale, a adus deja primele schimbări de atmosferă la lot. Invitat marți seară în emisiunea Fotbal Club, „Il Luce” a vorbit cu calm și claritate despre filosofia sa, dar a strecurat și o declarație care sigur va naște reacții, conform DigiSport.
„Am nevoie de rațiune, de gândire, de disponibilitate”
Fără să fie întrebat direct, Lucescu a ținut să puncteze un aspect care l-a deranjat. Atmosfera din vestiar înaintea meciurilor. În perioada mandatului anterior, condus de Edi Iordănescu, au circulat frecvent imagini cu jucători care sărbătoreau sau se motivau pe ritmuri de manele. De acum, însă, acest tip de „entuziasm” e interzis.
„Am interzis înainte de meci toate astea. Consider că, înainte de meci, ai nevoie de un minut de liniște, eventual să te rogi, dar nu de zgomot. Eu așa am fost obișnuit”, a declarat ferm Lucescu.
Tehnicianul de 79 de ani a explicat că miza e una simplă. Jucătorii trebuie să fie concentrați și lucizi, nu agitați sau distrași de muzică. Pentru Lucescu, pregătirea mentală e la fel de importantă ca cea fizică. „Am nevoie de rațiune, de gândire, de disponibilitate. N-am nevoie doar de lucruri din astea emoționale, cu manele și cu toate astea, care să ridice spiritul echipei. Vreau să schimb din emoțional în rațional”, a completat el.
