Mircea Lucescu negociază cu o echipă din Liga 1: „Încercăm pe toate căile să-l convingem”

Catalin Anghel
Foto: SportPictures

Patronul clubului din Liga 1 spune că instalarea lui Mircea Lucescu are prioritate: „Îl dorim antrenor, manager general, după modelul fotbalului profesionist”

Mircea Lucescu este foarte aproape să revină în fotbalul românesc. O echipă din Liga 1 a început deja negocierile cu antrenorul român. Este vorba despre Rapid București. Chiar Dan Șucu a anunțat că instalarea tehnicianului are prioritate în această perioadă și orice altceva trebuie să mai aștepte. Patronul giuleștenilor îi dă libertate totală lui „Il Luce”.

Mircea Lucescu negociază cu o echipă din Liga 1

„Prioritatea mea și a Rapidului în aceste zile este Mircea Lucescu. Lucrăm doar la asta! Orice altceva poate să mai aștepte. Orice alte păreri pro sau contra, la fel, pot să mai aștepte. Îl dorim pe Mircea Lucescu antrenor, manager general, după modelul fotbalului profesionist. Cum e în alte campionate puternice, să zicem Premier League.

Dacă va accepta, la dânsul va fi toată partea tehnică, sportivă. Eu sunt optimist. Săptămâna următoare am putea avea un răspuns. Poate s-a săturat și domnia sa de echipe la mii de kilometri și rămâne acasă, aici, la Rapid”, a declarat Dan Șucu, conform Fanatik.

Rapid a surprins pe toată lumea

Rapid era o candidată serioasă la titlu, înainte de startul play-off-ului. Cristiano Bergodi nu a reușit să își mobilizeze echipa, iar bucureștenii au ajuns să fie învinși aproape de toată lumea. Italianul a plecat, iar în locul lui a fost instalat Lobonț. Nici acesta nu a reușit să facă față, iar înfrângerile au continuat să apară. Acum, revenirea lui Mircea Lucescu în Liga 1 pare singura soluție optimistă pentru rapidiști.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.