Mircea Lucescu: „Pe Ianis Hagi îl vor toate echipele din România”

Claudia Grosu
foto: instagram/ianis hagi

Mircea Lucescu a vorbit despre situația lui Ianis Hagi la conferința de presă premergătoare meciului Kosovo – România

Mircea Lucescu a discutat despre situația lui Ianis Hagi în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului Kosovo – România din UEFA Nations League.

Meciul Kosovo – România, programat vineri, 6 septembrie, la ora 21:45, marchează redebutul lui Mircea Lucescu pe banca naționalei. Partida de la Priștina se anunță a fi incendiară, având în vedere că echipa lui Franco Foda vine într-o formă excelentă din punct de vedere ofensiv. Mircea Lucescu a oferit primele detalii înainte de confruntarea de vineri seară, conform Fanatik.

România va întâlni Kosovo și Lituania în primele două etape ale UEFA Nations League

În începutul lunii septembrie, România va întâlni Kosovo și Lituania în primele două etape ale UEFA Nations League. Mircea Lucescu, revenit pe banca naționalei României, nu a avut prea mult timp pentru a se familiariza cu „tricolorii”.

Adrian Mutu, antrenor în Liga 1!

Totuși, „Il Luce”, cel mai titrat antrenor român, este optimist. „Avem la dispoziție un timp foarte scurt. Mulți dintre ei au făcut un singur antrenament, cel de miercuri, alții au făcut două antrenamente, iar alții 3 antrenamente, cei care au venit de luni.

Cam asta e situația. Lucrăm foarte mult la nivel mental, discutăm despre foarte multe lucruri despre care jucătorii au nevoie. Am întâlnit un grup bun, disciplinat, care ascultă, dar nu sunt suficiente.

Mai trebuie ceva în plus pentru a face performanță. Îi ajut cu sfaturi, cu experiență. Vom vedea, e o echipă cu jucători tineri încă, 25-26 de ani, au promovat împreună la echipa națională. E o misiune dificilă, dar am abordat-o toți cu încredere. M-am adaptat foarte rapid. 

Se vor adapta jucătorii, n-au ce să facă. Sper să mă comport de așa natură încât să nu simtă deloc această diferență de vârstă. Spiritul meu a rămas destul de tânăr pentru ca eu să cobor la nivelul lor, ci nu ei să urce la nivelul meu”, a declarat Mircea Lucescu, la conferința de presă.

Mircea Lucescu: „Pe Ianis Hagi îl vor toate echipele din România”

Convocarea lui Ianis Hagi la echipa națională pentru meciurile cu Kosovo și Lituania a fost contestată, din cauza faptului că mijlocașul ofensiv în vârstă de 25 de ani a fost tras pe linie moartă la Rangers.

Mircea Lucescu a explicat că l-a convocat pe Ianis Hagi pentru că internaționalul român a continuat să se antreneze grupat, în comparație cu Alex Cicâldău, care nu se află în lot. „Nu e vorba doar de continuitatea de a juca, mai este vorba și de valoare. Pe Ianis Hagi îl vor toate echipele din România, automat ar fi prezent în echipa națională.

Trece printr-un moment mai dificil, ați văzut ce se întâmplă acolo, dar sunt convins că va reuși să treacă peste acest moment. Noi suntem obligați, trebuie să-l ajutăm și să ajutăm oamenii care sunt în astfel de situații. Ianis Hagi s-a antrenat permanent, Cicâldău nu s-a antrenat ceea ce mi se pare incorect. 

Se antrenează cu un preparator, Rus, la fel, într-o situație delicată. Am vorbit cu el de câteva ori, rămâne la Pisa. M-a invitat la meciul lor de cupă când vor juca. Am avut ghinionul unor accidentări, Nedelcearu, mai ales Matei Ilie. O să mă întrebați de tineret, dar tineretul are o misiune foarte importantă, de a califica echipa la turneul final”, au fost cuvintele lui Mircea Lucescu.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.