Antrenorul român nu este sigur că va mai continua munca la Dinamo Kiev, dar nu duce lipsă de oferte!
Situația din Ucraina rămâne tensionată, în contextul conflictului armat provocat de Rusia. Fără să surprindă pe nimeni, fotbalul a avut de suferit, iar situația nu pare să se îndrepte spre mai bine din acest punct de vedere. Nici relația dintre Mircea Lucescu și suporterii lui Dinamo Kiev nu este una excelentă, iar antrenorul ar putea să se despartă de actualul club.
Totuși, la vârsta de 76 de ani, Mircea Lucescu nu are motive să renunțe la meseria pe care a făcut-o la nivel înalt, atâția ani. Potrivit presei din Turcia, după ce le-a pregătit în trecut pe Galatasaray și Besiktas, Lucescu este dorit acum la marea rivală a acestora – Fenerbahce.
Formația turcă este pregătită de Ismail Kartal (60 de ani), care a venit pe bancă în luna ianuarie. Deși echipa are rezultate bune sub comanda sa, șefii nu doresc să-i prelungească înțelegerea, scadentă la finalul acestui sezon. Mircea Lucescu a mai antrenat în Turcia, la Galatasaray (2000-2002) la Besiktas (2002-2004) și a câștigat titlul cu amândouă.
Traseu infernal pentru Halep la Madrid. Cu ce adversare se poate duela!
Sorin Cârțu nu crede în obiectivul stabilit de Reghe și Rotaru!