Mircea Lucescu, presiuni pentru transferul lui Ianis Hagi: „Trebuie să ajungă la o altă echipă”

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ianis Hagi, pus de Mircea Lucescu să-și rezolve problemele cu Rangers și să prindă transferul la o altă echipă!

Mircea Lucescu l-a chemat, din nou, pe Ianis Hagi la echipa națională a României, chiar dacă mijlocașul nu s-a reimpus în echipa celor de la Rangers. Fiul „Regelui” a făcut un meci foarte bun cu Cipru și nu l-a dezamăgit pe selecționer. Totuși, finalul partidei a adus o reacție destul de clară din partea antrenorului care vrea mult mai mult de la elevii lui.

Selecționerul României a spus că Ianis Hagi trebuie să își găsească o nouă echipă, unde să se impună și să joace. În caz contrat, șansele ca fotbalistul să mai prindă lotul național devin din ce în ce mai mici, pentru că din spate vin jucători care au evoluții bune. Chiar și Olimpiu Moruțan e aproape de revenire și ar putea să fie convocat în preliminariile Campionatului Mondial.

Mircea Lucescu, presiuni pentru transferul lui Ianis Hagi!

„L-am sfătuit, cum să nu?! Nu este prima dată. I-am spus că îi dau șansa asta, dar trebuie să ajungă la o altă echipă, unde să joace. În această seară, a jucat bine și îl felicit. Și-a făcut datoria. Jucătorii trebuie să pună la punct greșelile, să învețe niște principii de joc, mecanisme defensive, fără de care nu se poate face performanță.

La nivel înalt, nimeni nu joacă la întâmplare. Ușor-ușor, sper să pot intra în mintea lor. Rezultatul este important, sigur, ne-am consolidat poziția de câștigători ai grupei. I-am felicitat, ei au dus echipa în liga a treia, tot ei au adus-o înapoi în cea de-a doua. Se vede saltul”, a spus Mircea Lucescu, după meciul cu Cipru.

Mircea Lucescu va face schimbări

Mircea Lucescu va face schimbări în preliminariile Campionatului Mondial. Selecționerul va încerca să aducă 5 sau 6 jucători noi, pe lângă grupul format de Mirel Rădoi și Edi Iordănescu. Astfel, jucători precum Ianis Hagi sau George Pușcaș riscă să nu mai fie convocați, dacă nu se impun la echipele de club și nu dau randament pe teren.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.