Meciul San Marino – România îi dă emoții lui Mircea Lucescu (79 de ani). Ce îl sperie mai tare pe selecționerul tricolorilor, înainte de etapa a doua din grupa preliminară pentru Cupa Mondială.
Mircea Lucescu speră ca tricolorii să arate mult mai bine în meciul San Marino – România, după ce aceștia au pierdut partida cu Bosnia, din prima etapă a grupei preliminare pentru Cupa Mondială din 2026. Selecționerul român spune că nu mai există echipe mici și își laudă adversarii, pentru felul în care investesc în dezvoltarea fotbalului, încă de la juniori.
Meciul San Marino – România îi dă emoții serioase selecționerului Mircea Lucescu
„San Marino este în creștere, ca toate naționalele. Nu mai sunt echipe mici, toate țările investesc bani în fotbal. Și aici (n.r. în San Marino) au un program foarte bun de dezvoltare a fotbalului. Stadionul (n.r. San Marino Stadium) va fi modificat, au academie de copii și juniori. Au jucători care au început să practice fotbalul la academiile din Italia. În Cipru au pierdut foarte greu (n.r. scor 0-2).
Au reușit să deschidă scorul ciprioții dintr-o greșeală a portarului din San Marino (n.r. Edoardo Colombo). Este o echipă disciplinată, o echipă foarte tânără, bine clădită fizic, cu o disciplină de joc deosebită. Nu vreau să dau amănunte despre modul în care se organizează. Sunt jucători tineri, care își doresc foarte mult. Sper ca reacția jucătorilor să fie pozitivă. Nu vorbim de golaveraj, important este să câștigăm”, a spus Mircea Lucescu, înainte de meciul San Marino – România.
Tricolorii caută să își revină
Dezamăgirea a fost mare pentru tricolori, după partida cu Bosnia. Românii veneau după o perioadă foarte bună, dar nu a fost suficient. Aceștia nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au fost învinși. Acum, Ianis Hagi, Nicolae Stanciu și colegii lor speră să facă o figură mult mai bună și să își recapete încredere, pentru că urmează meciuri mult mai grele în grupa de calificare.
- Ianis Hagi îl ține pe Alex Mitriță rezervă, în meciul San Marino – România: „Eu cu generația mea ne-am făcut cunoscuți acolo”
- Cine transmite la TV meciul San Marino – România, din preliminariile Cupei Mondiale!
- Biletul zilei (20 aprilie): După victoria de ieri, azi jucăm pe campioana din San Marino!
- Universitatea Craiova poate transfera din naționala San Marino: „Jucători interesanți”
- Mircea Lucescu a convocat cei 26 de jucători
