Ce a spus Mirel Rădoi despre plecarea căpitanului Universității Craiova
Universitatea Craiova ar putea să se despartă de Nicușor Bancu, dacă fundașul va primi o ofertă din partea unui anumit club. Bancu este cel mai vechi fotbalistul din lotul Craiovei, iar Mirel Rădoi îl lasă pe acesta să plece de la club.
Mirel Rădoi a vorbit despre plecarea lui Nicușor Bancu
Nicușor Bancu ar putea pleca de la Universitatea Craiova, după o carieră impresionată în tricoul alb-albastru, Acesta are deja trei trofee cu oltenii, dar îi lipsește campionatul, pe care toți suporterii Craiovei îl așteaptă.
Mirel Rădoi, tehnicianul echipei a vorbit despre plecarea acestuia. Antrenorul spune că formația patronată de Mihai Rotaru nu va cere o sumă foarte mare pentru transferul său.
Declarația lui Mirel Rădoi
„Are și el dreptate, pentru că sunt jucători care au plecat și de două ori și s-au întors. El este tot aici. În momentul în care va veni o ofertă, e clar, clubul nu va cere o sumă de transfer foarte mare, ca să găsească o cale de mijloc să plece. Nu ne pierdem cel mai vechi jucător la echipă. Ne pierdem și căpitanul și trebuie să încline balanța mai mult spre el”, a spus Mirel Rădoi pentru Pro Tv.
Nicușor Bancu nu mai vrea transferuri la Universitatea Craiova: „Avem un lot destul de bun”
Nicușor Bancu și Alex Mitriță, soluții de Liga Campionilor pentru FCSB: „Toată lumea știe”
Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foarte mult la Dan Vasilică!”
