CS Universitatea Craiova are o problemă serioasă, dar Mirel Rădoi a încercat să o mascheze, după egalul cu FCSB!
Mirel Rădoi crede că suporterii vor continua să vină în număr mare să o vadă pe CS Universitatea Craiova, dacă alb-albaștrii vor continua să joace la acest nivel. Antrenorul trupei din Bănie a vorbit și despre dificultățile pe care le are, fără să vrea să le numească probleme.
Tehnicianul spune că Lukic s-a lovit destul de tare și că va lipsi în următoarea perioadă. Astfel, CS Universitatea Craiova se va baza doar pe Sfira, pentru poziția de vârf. Este cea mai mare problemă a oltenilor, care nu au un atacant veritabil care să marcheze. Portughezul atât de lăudat când a ajuns printre craioveni a dat doar un gol.
Mirel Rădoi abia recunoaște problema principală de la CS Universitatea Craiova
„Dacă menținem ritmul acesta, toate meciurile vor fi cu casa închisă. Lukic a simțit ceva pe final de repriză, în minutul 44. La aductori a simțit și cred că l-am pierdut. Nu putem să mai transferăm. Dar găsim. Nu există probleme, ci doar soluții și rezolvări. Lucrurile care s-au întâmplat sunt îmbucurătoare. M-a bucurat atitudinea, au respectat planul tactic.
Aș fi vrut să riscăm mai mult. Am făcut planul tactic ca cei 3 de sus să nu se apare. Dar nu pot certa un jucător că s-a apărat mai mult decât am cerut. Și la meciul de la București am pregătit tactic bine, s-a schimbat doar atitudinea jucătorilor. Eu vreau doar să câștig la Dinamo, mă gândesc doar la soluții, ca jucătorii să se refacă”, a declarat Mirel Rădoi, după meciul CS Universitatea Craiova – FCSB, încheiat cu scorul de 0-0.
