Ce a spus Mirel Rădoi despre transferuri și ce schimbare este pregătit să facă pentru a avea câștig de cauză contra lui Zorya.
Experimentul Gyuszi Balint a eșuat, iar Mirel Rădoi este antrenorul Universității Craiova. La conferința de presă de prezentare, fostul selecționer a spus: „Sunt puțin emoționat, mă bucur să fiu aici. Din punctul meu de vedere este un eveniment fericit. Nu o să auziți cuvinte mărețe de la mine, am venit să muncesc, să rezolvăm problemele care sunt. Dacă nu ar fi fost probleme, probabil n-aș fi fost în fața dumneavoastră și Gyuszi ar fi continuat. Îi mulțumesc pentru ce a făcut. Da, e un vis împlinit. Am spus că într-o zi voi fi antrenorul Craiovei, pentru că mi-am dorit”.
Vână și Nistor, reprimiți la antrenamente!
Rădoi a decis deja revenirea celor doi jucători intrați în dizgrație în era Gyuszi Balint: „Vână și Nistor vor fi în programul echipei, pentru că vreau să am toți jucătorii la dispoziție. În funcție de ce se va întâmpla la antrenamente vom decide dacă vor fi în echipă”.
Rădoi, despre meciul cu Zorya: „Aștept o schimbare de atitudine”
Mai sunt 48 de ore până la partida cu formația ucraineană, timp insuficient pentru implementarea prea multor idei tactice. Așa că antrenorul otlean se va focusa pe mentalul echipei: „Aștept o schimbare de atitudine, e singurul lucru pe care-l putem face într-o perioadă atât de scurtă. Avem și 2 zile în care vom lucra tactic, dar cu siguranță atitudinea va trebui schimbată. Nu e important doar să cunoaștem problemele, ci să le rezolvăm. Eu nu văd o presiune în plus acest meci cu Zorya. Indiferent că ai o lună să pregătești un meci tot nu poți fi sigur de victorie. Important pentru noi este cum vom arăta la ora partidei. Cel mai important test acesta e: Zorya, e o echipă bună, dar care are slăbiciunile ei. Zorya 4-3-3, cu dinamică bună, cu jucători buni, care a pus mari probleme echipei în meciul tur”.
Rădoi nu promite cupa și campionatul!
Antrenorul Craiovei are un obiectiv intermediar la echipă și nu se hazardează să promită aducerea trofeului suprem în Bănie: „E prematur să vorbim de obiective mărețe, cât timp echipa e pe 9, avem un obiectiv intermediar, calificarea în play-off. Dar acum important e meciul cu Zorya. Nu mă veți auzi că voi câștiga campionatul, e ceva virtual, nu e palpabil, nu pot să promit așa ceva. Eu nu pot garanta ceva ce nu poate să facă nimeni. Nu cred că e antrenor care să poată să spună că ia campionatul”.
Rădoi, despre transferuri!
Antrenorul Universității Craiova a spus că e obligatorie consultarea cu patronatul în ceea ce privește transferurile, că el ar urma să furnizeze detaliile esențiale cu privire la calitățile jucătorilor pe care îi dorește, dar acum nu poate să spună ce lipsește echipei, întrucât nu a evaluat încă lotul. „Din exterior cunosc bine lotul, din interior, nu am încă o evaluare clară. Vom vedea acum când vom citi rapoartele. Trebuie să vedem evaluările jucătorilor. Nu am cum să spun la acest moment de câți jucători e nevoie, pe ce poziții”, a spus Rădoi.
Mirel Rădoi a venit la Universitatea Craiova cu Mihai Ianovschi, fost principal la FC Argeș, și cu Robert Tufiși, antrenor cu portarii. Din actualul staff, va rămâne cu siguranță unul dintre secunzi: „Vergil Andronache rămâne aici, pentru că în discuțiile pe care le-am avut îmi doream și al treilea secund”. În privința venirii lui Florin Constantinovici planează încă incertitudinea, dat fiind că acesta este sub contract cu FRF.
Care este rolul lui Marian Copilu! Cârțu măcar mai scoate castanele din foc!