24 C
Craiova
vineri, august 19, 2022

Mirel Rădoi, despre viitorul selecționer: „Vor să numească un antrenor român”

Federația s-a gândit deja la un nou tehnician pentru banca tricolorilor!

Mirel Rădoi nu a plecat de la națională cu scandal, ba chiar a discutat cu șefii Federației despre viitorul selecționer. Rădoi spune că ar fi vorba despre un antrenor român.

burleanu
E oficial! Naționala României are selecționer!

Federația a ales! Cine îi va conduce pe tricolori spre EURO 2024! Burleanu și Stoichiță au negociat cu Hagi, Petrescu, Read more

Ouzounidis demisia
Marinos Ouzounidis, printre favoriți să fie numit selecționer!

Nu oricine poate antrena la națională, dar fostul antrenor al Craiovei pare potrivit pentru acest post! Marinos Ouzounidis este antrenorul Read more

Cei de la FRF trebuie să fie la fel de inspirați cum au fost și cu mine când m-au adus la echipa de tineret, apoi la echipa mare, chiar dacă nu am reușit să ne calificăm la acest baraj. Din informațiile pe care le am, din discuțiile cu cei de la FRF, vor să numească un antrenor român. Dacă acest contract era de la bun început pe o perioadă mai lungă poate lucrurile ar fi stat altfel. Dar ştiind de această perioadă, m-am setat oarecum singur, asta e perioada şi s-a terminat. Asta a fost durata contractului, eu m-am concentrat pe ea. Eu cred că următorului selecţioner trebuie să îi se ofere un contract pe o perioadă mai lungă”, a spus Rdăoi.

Actualul lot al României poate fi în pericol dacă viitorul selecționer vine cu o altă idee de joc. Totuși, Rădoi speră ca Federația să aleagă cu atenție și să nu fie nevoie ca tricolorii să treacă, din nou, la un stil defensiv.

„Sper că viitorul la echipa naţională să fie pe termen mediu sau lung, să nu mai fie pe pe termen scurt. Aşa văd eu lucrurile. Dacă vor fi convocaţi în mare aceiaşi jucători, indiferent cine va veni selecţioner, va trebui să abordeze jocurile de această manieră. Pentru că profilul jucătorilor este acesta, ar fi o greșeală să le cerem să se apere aproape de propriul careu. Dacă va convoca alţi jucători, atunci poate avea şi o altă idee de joc. Este cea mai grea meserie aceasta de selecționer, dar poate că este și cea mai frumoasă. Nu știu cine ar trebui să vină acum, nu vreau să intru în acest joc”, a spus Mirel Rădoi, la ultima conferință de presă din postura de selecționer.

foto: TelekomSport

Între Mutu și Iordănescu: cine preia naționala României!

Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

30,825FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles