Mirel Rădoi explică de ce nu i-a mai păstrat pe Andrei Ivan și pe Jovan Markovic la Universitatea Craiova: „Vina e împărțită”

Catalin Anghel

Andrei Ivan și Jovan Markovic au plecat de la Universitatea Craiova, iar Mirel Rădoi spune că nu doar jucătorii au greșit!

Mirel Rădoi și-a format un lot fix așa cum și-a dorit, la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru l-a susținut și i-a făcut toate poftele. Oltenii au rezultate foarte bune, iar acest lucru i se datorează, într-o măsură destul de mare, antrenorului. El a făcut mutări riscante, renunțând la jucători importanți, precum Andrei Ivan și Jovan Markovic, dar pare că i-a ieșit, cel puțin momentan. El l-a pierdut și pe Alex Mitriță, în vară.

Mirel Rădoi explică de ce nu i-a mai păstrat pe Andrei Ivan și pe Jovan Markovic la Universitatea Craiova!

„(nr. despre avantajul pe care îl are, după ce a fost selecționer) Mergeam la antrenamentele echipelor de club. Discutam cu Edi Iordănescu, Gică Hagi, Toni Petrea, luam informații. Vedeam, cu ocazia asta, poate și alți jucători la antrenamentele lor, dincolo de cei din lista mea! (nr. despre jucătorii de națională la care a renunțat, la Craiova) Ambii, ambii puteau mult mai sus.

Iar acum stau și mă gândesc dacă e numai vina lor sau nu cumva este de vină și mediul în care au fost crescuți în anii trecuți. Mă întreb asta pentru că, dincolo de Ivan și Marko, mai sunt mulți jucători talentați dar n-au mers mai sus. Ori poate că e și mulțumirea cu puțin, din mentalitatea de român: „sunt la Craiova, echipă mare, de tradiție, chiar dacă n-a avut performanțe mari recente, e bine, e suficient…”. Poate vina e împărțită”, a declarat Mirel Rădoi, conform ProSport.

Probleme după plecarea lui Andrei Ivan!

Mirel Rădoi a avut o răbufnire, după plecarea lui Andrei Ivan. Antrenorul venea după un rezultat nu tocmai bun, în cupele europene, iar, după meci, a spus că șefii clubului l-au cedat pe atacant în Grecia fără să se consulte cu staff-ul. Ulterior, acea situație s-a reglat, Mihai Rotaru a făcut transferuri noi, iar Rădoi i-a dus pe olteni în grupele Conference League.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.