Universitatea Craiova e prima în România, iar Mirel Rădoi a explicat cum a reușit să le dea restart alb-albaștrilor!
Mirel Rădoi aproape că a făcut minuni la Universitatea Craiova. Acesta i-a dus pe olteni pe primul loc, într-o singură săptămână, chiar dacă aceștia aveau emoții în ceea ce privește play-off-ul, înainte de demiterea lui Costel Gâlcă. Tehnicianul trupei din Bănie spune că cele trei victorii la rând nu sunt deloc întâmplătoare.
Mirel Rădoi, pe primul loc într-o singură săptămână!
„Mă așteptam să avem ceva probleme din cauza gazonului. Până la urmă erau extrem de importante cele 3 puncte. Măcar până mâine ne bucurăm că suntem pe primul loc. Am reușit să ne clasăm pe primul loc, într-o săptămână. Nu este deloc întâmplător, sunt mândru de jucătorii mei cum s-au pregătit și nu am ce să le reproșez.
Sunt foarte mulțumit, datorită mentalității. Indiferent unde joc, acasă sau deplasare, vreau să câștig. Înainte de meci le-am spus că și un 0-0 nu era de condamnat, în aceste condiții nu poți juca fotbal”, a declarat Mirel Rădoi, după meci.


Universitatea Craiova poate rămâne pe primul loc, dar cu greu!
Universitatea Craiova poate rămâne pe primul loc, dar șansele sunt mici. Pentru acest lucru e nevoie ca FCSB, CFR și U Cluj să piardă, în această etapă. Formația antrenată de Mirel Rădoi se bucură, măcar, câteva ore, de prima poziție în SuperLiga României, așa cum a spus și tehnicianul alb-albaștrilor.
