luni, 17 februarie, 2025
-0.8 C
Craiova

Mirel Rădoi pune presiune pe 4 jucători de la Universitatea Craiova: „Evaluarea va continua”

ULTIMELE STIRI

Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Universitatea Craiova poate renunța la 4 jucători, dacă aceștia nu reușesc să îi câștige încrederea lui Mirel Rădoi!

Mirel Rădoi a venit încrezător la Universitatea Craiova. Antrenorul vrea să arate că poate fi campion, dar pentru acest lucru are nevoie de un lot solid, pe care se poate baza în orice moment. Tehnicianul a făcut o analiză, înainte să înceapă treaba în Bănie, dar vrea să le mai dea timp alb-albaștrilor.

Fostul selecționer spune că fiecare fotbalist va fi evaluat. El a vorbit deja despre 4 jucători care nu pot fi pe teren în același timp. Este vorba despre Anzor, Cicâldău, Barbu și Bană. Astfel, doi dintre aceștia pot pleca din Bănie, în vară, dacă nu îl conving pe antrenor că merită să rămână.

Mirel Rădoi pune presiune pe 4 jucători de la Universitatea Craiova

Mă aşteptam să suferim, dar speram să nu primim gol în acele momente de suferinţă. Era greu să reglăm în câteva zile multe lucruri. E important pentru moral succesul şi că a venit în urma unor acţiuni colective. Am fost eficienţi în momentele cheie, aşa am pus la pământ adversarul. Atitudinea trebuie să rămână aceeaşi, fiindcă altfel va fi dificil pentru toată lumea. Nu pot să spun că am fost sută la sută sigur de deciziile pe care le-am luat. Am încercat să găsesc un echilibru.

De exemplu, la Anzor şi Cicâldău, nu pot să încep cu amândoi meciul, pentru că ambii suferă din punct de vedere fizic. La fel, nu am cum să încep şi cu Bană şi cu Barbu, nu doar că sunt jucători tineri, pentru că sunt valoroşi, dar au nevoie de o perioadă mai mare pentru tranziţie. Evaluarea va mai continua, o să reglăm problemele în timp, o să luăm şi meciuri amicale, pentru că, în timp, nejucând, s-a creat o diferenţă între rezerve şi titulari”, a explicat Mirel Rădoi.

Alți doi jucători sunt evaluați cu atenție!

Mirel Rădoi a preluat un lot pe care nu îl cunoaște, în proporție de 75%. Cel puțin, pe mulți dintre jucătorii pe care i-a găsit acum în lot nu îi știa de la Craiova. El a mai lucrat cu unii dintre ei la echipa națională, când era selecționer. Actualul tehnician al alb-albaștrilor va evalua atent.

Presiunea este și pe alți doi fotbaliști. Mai exact, cei vizați sunt Oshima și Lukic. Ei au șanse să rămână, dacă dau randament.

Mai multe stiri

ULTIMELE STIRI