De unde vine mirosul așternut peste Craiova!

Toată lumea este curioasă de unde vine mirosul care s-a așternut peste orașul Craiova!

Inundații, cai liberi pe străzi, Loredana, iar acum și o duhoare puternică. În Craiova ceva nu miroase a bine și se pare că au fost găsite cauzele. Foarte mulți craioveni s-au plâns de mirosul care s-a abătut asupra Băniei, dar nimeni nu știa de unde vine.

Primăria Craiova a făcut o sesizare către Garda de Mediu, iar reprezentanții Eco Sud au fost vizitați din nou de organul de control.

„Mirosul este cunoscut de toată lumea, chiar dacă nicio sesizare nu a venit până acum de la craioveni. Sunt cartiere unde se simte mai mult, la Ciupercă sau în Craiovița, de aceea disconfortul este mai mare pentru unii dintre ei. Am venit să vedem care este situația la groapa de gunoi. Am constatat că celule 3 și 4 au fost acoperite total, în timp ce celula 5 a fost și acoperită într-o mare măsură. Mirosul vine însă de la gazele emanate în procesul de putrefacție, dar și de la scurgerile provenite din același proces, respectiv levigatul care s-a amestecat cu o cantitate mare de apă de ploaie. Le-am pus în vedere să decolmateze rigolele în care s-a adunat acest levigat în termen de cinci zile. Dacă nu se vor conforma, îi vom amenda”, a declarat Gheroghe Călinoiu, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Dolj, pentru ziaruldecraiova.ro.

Problema pornește de la faptul că nu mai este spațiu pentru depozitarea deșeurilor, iar Eco Sud Craiova fost amendat și în trecut de Garda de Mediu după un control în care s-a stabilit că nu se respectau condițiile de depozitare impuse de lege. Amenda în valoare de 100.000 de lei a fost achitată de operatorul depozitului de gunoi, dar a fost contestată în instanță.

Citește și: FOTO! Înscrierile au venit, studenții sunt greu de găsit 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *