Ștefan Stoica s-a aflat în fruntea a 700 de membri ai dreptei oltene care au participat la un miting PNL Dolj pentru sprijinirea moțiunii.
Moțiunea de cenzură a PNL împotriva guvernului Tudose a fost citită azi în plenul reunit al Parlamentului, unde au fost prezenți 287 de senatori și deputați. Doar 148 dintre aceștia au semnat moțiunea, pentru dărâmarea guvernului fiind nevoie de 233 de voturi. Data și ora la care se va supune votării moțiunea PNL vor fi stabilite miercuri.
Liberalii au înregistrat la finalul săptămânii trecute la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea.
Miting PNL Dolj pentru susținerea moțiunii
Dreapta craioveană a ieșit masiv astăzi în stradă pentru a sprijini acțiunea din Parlament. Peste 700 de membri ai PNL Dolj s-au strâns în Piața Mihai Viteazul, unde au scandat impotriva cabinetului Tudose, a fostului primar Lia Olguța Vasilescu, actual ministru în guvern, și au cerut DNA să continue acțiunile împotriva corupției.
Liberalii au pornit apoi în marș pe străzile orașului, ajungând inclusiv la sediul PSD. La acțiune au participat liderul PNL Dolj, Ștefan Stoica, precum și majoritatea consilierilor locali și județeni. Mitingul a fost lipsit de incidente.
Citeste si: Femeile liberale au gasit solutia: Pruna si Urda fac echipa cu Prica!