fbpx
5.5 C
Craiova
vineri, decembrie 3, 2021

Adrian Mititelu Jr: „E timpul să batem Steaua”

Patronul interimar de la FCU nu vrea să se întoarcă în Liga 2, să joace cu Steaua, ci are încredere că Mutu va învinge FCSB!

FCU Craiova dă piept cu FCSB, sâmbătă, într-o partidă în care oltenii par victimă clară în fața elevilor lui Edi Iordănescu. Formația din Capitală vine după un meci de excepție, în care a învins Dinamo cu scorul de 6-0. Totodată, trupa din Bănie nu a avut cele mai bune rezultate, iar atmosfera din cadrul clubului nu este tocmai liniștită.

Adrian Mititelu Jr. consideră că formația finanțată de Gigi Becali este Steaua, chiar dacă de ani de zile, acea echipă se numește FCSB și CSA este deja în Liga 2, așteptând ocazia să promoveze în primul eșalon.

Etapa următoare întâlnim o echipă foarte puternică, dar nu e Real Madrid. Vine, într-adevăr, după un joc spectaculos în care a bătut cu 6-0, datorită unor conjuncturi. A fost un cartonaș roșu primit nemeritat de Dinamo. În fine, nu comentez eu meciul celor de la FCSB, de fapt, Steaua. Eu îi spun Steaua chiar dacă mă amendează CNA. Cu toate că jocul nu este așa cum ne dorim, echipa e într-o scădere de la etapă la etapă, avem puterea să facem un meci bun cu Steaua. E timpul să batem Steaua sâmbătă. Cu toți așteptăm o schimbare a jocului și sunt convins că va reuși acest lucru. Adi a încercat să implementeze o idee de joc, care poate nu se potrivește la momentul de față în fotbalul românesc. Îți trebuie jucători foarte, foarte buni ca să paseze de la portar până la atacant. În Liga 1, jocul nu este deschis, ca în Spania sau alte campionate. La noi, vin antrenori pe care presa îi elogiază, dar de fapt ei sunt niște distrugători de fotbal, se pun pe două linii și îți dau gol la prima ocazie, pe contraatac. Trebuie să ne adaptăm la fotbalul românesc și să facem o schimbare în jocul nostru. În ultimele meciuri există o lipsă de asumare a mijlocașilor, care pasează mai mult înapoi. Sunt convins că vom arăta altfel la meciul cu Steaua (n.r. FCSB)”, a precizat Mititelu jr., conform gsp.ro.

COVID lovește! Mai multe clase de la școlile din Craiova se mută în online

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles