Patronul FCU rupe tăcerea cu altă tăcere asupra unui dosar de șantaj pe numele lui Rotaru!
Când toată lumea se întreba cât o să mai rabde Mititelu, iată că a venit și replica. Una în care patronul FCU mai mult simulează că rupe tăcerea, pentru că în postarea sa intitulată, ușor poetic, “De ce tac?”, Adrian Mititelu face trimitere la un dosar penal în care îl acuză pe Rotaru de șantaj, dar numai atât, fără strop de amănunte cu privire la cum ar fi decurs presupusa infracțiune. Uns cu tot felul de alifii judiciare de-a lungul vremii, Mititelu invocă, discret, faptul că, ancheta procurorilor fiind în ultima fază de lucru, el nu prea poate vorbi despre faptă. Iar ce-a postat pe pagina sa de FB a fost mai mult un semn pentru suporteri că nu-i e frică de Rotaru.
De ce tac?
Tot ceea ce se întâmplă în ultimele zile cu acești foști angajați ai FCU, care în ultimele zile m-au atacat și denigrat în spațiul media, face parte dintr-un plan de diversiune organizat de Rotaru Mihai și are la bază cercetările penale în stadiu avansat în dosarul penal ce vizează infracțiunea de ȘANTAJ la care am fost supus de numiții Rotaru Mihai, Șiman Vasile și alții, pe o perioadă de șase ani de zile.
La data declarării stării de urgență, dosarul se afla într-o fază avansată, punerea sub acuzare fiind iminentă. Începând cu 1 iunie, dată la care Parchetul iși va relua activitatea, urmează ca procurorii să emită o soluție în conformitate cu legea și cu probatoriul aflat la dosarul cauzei.
Tot ceea ce se întâmplă în aceste zile este o continuare a acțiunii de șantaj care are ca scop determinarea subsemnatului de ceda și de a accepta condițiile impuse de Rotaru. Acesta este motivul pentru care sunt atacat, defăimat, denigrat de către foștii angajați ai FCU, acum pe ștatul de plată al lui Rotaru”.
În 3 minute poți să vezi și: Episodul 2: „Mititelu nu vrea pe Oblemenco! Își îmbrobodește fanii”
Taifun mediatic pentru “Oblemenco”. RăzboiU se ascute politic!
Peluza Nord: „Afara din Craiova cu dușmanii Științei!”
Bătălia pentru stadion s-a mutat pe gardurile lui Cârțu!
Latest posts by Cosmin Cojocareanu (see all)
- Patronul Universității nu mai e penal! - ianuarie 22, 2021
- Încă o veste proastă pentru Mititelu: nu mai are nume! - ianuarie 21, 2021
- FCU Craiova se pregătește la Mogoșoaia! - ianuarie 21, 2021

