20.6 C
Craiova
sâmbătă, martie 25, 2023

MM Stoica arată cu degetul spre Craiova: „Este revoltător! Trebuie să se oprească greșelile de arbitraj!

Mihai Stoica, apropiat al lui Gigi Becali și al echipei FCSB, s-a arătat dezamăgit de felul în care unii arbitrii au tratat startul sezonului și nu s-a ferit de cuvinte atunci când a venit vorba despre meciurile Craiovei, formație ce se află pe primul loc în Liga 1.

În campionat trebuie să se oprească odată pentru totdeauna greșelile de arbitraj. La ora actuală, Craiova conduce în clasament, în condițiile în care pe finalul jocului cu Sepsi a marcat din ofsaid un gol care a însemnat două puncte în plus. La meciul cu Astra, la 0-0, când Astra era peste Craiova, a marcat din ofsaid iar un gol care a cântărit enorm. Deja este revoltător! La noi se discuta de golul 3 (n.r. – cu FC Argeș), da, e adevărat, Buziuc era în ofsaid. Dar, ce facem cu penalty-ul pe care nu l-am primit la Horșia? Eu am luat primele două meciuri ale Craiovei, oricum la cum decurgea meciul, Craiova câștiga cu Voluntari. Eu spun că la meciul nostru cu Voluntari, la 1-0 pentru ei, a fost penalty la Tănase, recunoscut de toată lumea. Și de comentatori, și de specialiști. Și la noi nu prea se ratează de la 11 metri. Avem 5 din 5, a marcat și Perianu„, a spus Mihai Stoica la Pro X

În acest sezon, FCSB și CFR Cluj vor avea mari bătăi de cap cu alb-albaștrii lui Bergodi. Formațiile din București, respectiv Cluj, încă joacă în cupele europene, în timp ce Craiovei i-au mai rămas doar competițiile interne. Astfel, chiar dacă adversarii nu vor accede în grupe, oltenii vor avea un minim avantaj de prospețime față de contracandidate. Echipa lui Rotaru are 4 victorii din tot atâtea posibile și are un singur obiectiv: câștigarea campionatului.

În 3 minute poți să vezi și: Lovitură pe piața transferurilor! Ongenda a semnat!

Încă o repatriere: Romario Benzar, împrumutat pentru un an!

loading...

Rotaru a mai scăpat de unul dintre copiii lui Pițurcă!  

Loading RSS Feed
Loading RSS Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles