Mihai Stoica este de părere că fără fundașul celor de la Universitatea Craiova, România va avea de suferit la EURO.
Nicușor Bancu este singurul fundaș stânga de meserie din lotul convocat de Edi Iordănescu pentru turneul final, iar în cazul unei accidentări a fotbalistului acel posta va rămâne descoperit.
MM Stoica afirmă că naționala este dependentă de Nicușor Bancu
MM Stoica spune că România nu are atât de multe soluții precum Ucraina pe acel post, iar în cazul unei accidentări a fotbalistului celor de la Universitatea Craiova, tricolorii vor avea de suferit.
„Gândeşte-te că noi nu avem fundaş stânga în România. Îl avem pe Bancu şi ne rugăm să fie el sănătos, că altfel e jale. Ucraina îl are pe Mykolenko, care joacă la Everton, dar şi pe Zinchenko, care a jucat la Manchester City şi care acum joacă şa Arsenal. Probabil va juca mijlocaş Zinchenko dacă va fi fundaş stânga Mykolenko. E clar, au o echipă foarte bună”, a spus MM Stoica, în cadrul emisiunii EuroCast.
Zinchenko: „Vom trata România la fel cum vom trata Slovacia şi Belgia”
„În primul rând, noi trebuie să ne facem jocul nostru, să arătăm cel mai bun fotbal al nostru, atât individual, cât şi ca echipă. Nu există echipe slabe la acest turneu, cu siguranţă. Noi vom trata România la fel cum vom trata Slovacia şi Belgia, cu mult respect. Toată lumea înţelege că primul meci în astfel de turnee finale este foarte important. Sper că vom reuşi să obţinem un rezultat pozitiv”, a declarat Zinchenko pentru UEFA.
