Valentin Mihăilă a salvat România, dar l-a supărat pe MM Stoica. Ce l-a deranjat atât de tare pe angajatul lui Gigi Becali
Valentin Mihăilă a avut o reacție destul de acidă la finalul meciului cu Elveția. Fotbalistul a răbufnit după ce a marcat două goluri. El spune că oamenii ar trebui să fie mult mai aproape de națională și să aibă încredere în fotbaliștii de la lot. Fostul jucător al Universității Craiova spune că alții mai buni nu sunt în România.
MM Stoica îl critică pe Mihăilă
Declarația lui Valentin Mihăilă l-a deranjat pe MM Stoica. Angajatul lui Gigi Becali, de la FCSB, spune că extrema naționalei ar trebui să fie titular la Parma, meci de meci. Apoi, el va putea să aibă pretenții la încredere.
„Încredere n-am foarte mare. E foarte complicat să ai încredere. Ca să ai încredere, trebuie să îți joace fotbaliștii pe undeva. Ăștia care pleacă în străinătate și care tot cer cu obstinație să avem încredere ar trebui să joace. Bă, nu joci la Atalanta, pentru că e greu, dar joacă la Parma, tată, titular meci de meci. Și are lumea încredere în tine”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Mihăilă cere mai multă susținere
Valentin Mihăilă a fost eroul României, în meciul cu Elveția. Fotbalistul de la Parma a reușit să marcheze o dublă, în 3minute. Reușitele lui au venit chiar în finalul meciului. A fost o partidă dezastruoasă până când fostul fotbalist al Universității Craiova a izbutit să înscrie. La finalul jocului, „Flash al României” le-a cerut românilor să găsească alții jucători mai buni pentru națională, dacă au de unde. Declarația lui Mihăilă AICI.
