MM Stoica, reacţie după ce Nicolae Stanciu s-a înțeles cu Genoa

Claudia Grosu
Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mutarea lui Nicolae Stanciu este aproape finalizată

Nicolae Stanciu va evolua pentru Genoa începând cu sezonul viitor. Clubul italian, recent achiziționat de Dan Șucu, a confirmat oficial transferul căpitanului naționalei României, în vârstă de 31 de ani. Mutarea este aproape finalizată, iar Mihai Stoica a comentat subiectul, conform OrangeSport.

„Ştiu viaţă pe care o duce, e profesionist”

„Mă surprinde dacă îl legitimează cei de la Genoa, cred că după ani de China şi Arabia Saudită, vrea şi Nicu să joace într-un campionat tare. A jucat în Cehia, în Belgia dar n-a jucat într-un campionat mare. Are ocazia acum şi la el nu e problemă de vârstă. ştiu cum se antrenează, n-ai cum să nu regresezi într-un campionat ca în Arabia Saudită.

Eu cred că face faţa, are calitate, aleargă mult, dacă au jucat şi alţii care îi sunt inferiori, nu are o vârstă înaintată. 32 de ani nu mai e cum era înainte! Ştiu viaţă pe care o duce, e profesionist. (n.r. a fost vreodată o ţinta pentru FCSB) Nu, niciodată pentru salariu, nu pentru altceva! Eu mă aşteptăm sa ajungă la o echipă mai buna în Arabia Saudită dar cred că Damac l-a tras în spate!”, a declarat MM Stoica.

„Nu mă interesează transferul lui”

Gigi Becali, patronul FCSB, i-a oferit lui Nicolae Stanciu posibilitatea revenirii în Superligă în urmă cu câteva luni. Mijlocașul a ales însă să își ducă la bun sfârșit contractul cu Damac și nu a dat curs propunerii.

„Nu mă interesează transferul lui Stanciu, s-a dus şi el unde îi e lui mai bine. Bine că s-a dus la Şucu. Ştiu că devenea liber de contract în vară, dar nu a existat vreo discuţie cu el dacă să vină la FCSB sau nu. Am spus-o în ideea în care a jucat la echipa asta şi putea oricând să se întoarcă. Mai departe, chiar nu e treaba mea. Nu sunt eu comentator de sport, ce să spun eu mai multe?!”, a declarat Gigi Becali, la GSP.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.