Vladimir Screciu și Mario Felgueiras, noul membru al staff-ului Universității Craiova, au vorbit cu Moș Crăciun
Universitatea Craiova se află pe locul 5 în clasamentul SuperLigii, cu 29 de puncte acumulate după 19 etape. În ultima partidă, echipa pregătită de Costel Gâlcă a încheiat la egalitate, 1-1, împotriva Petrolului, într-un meci disputat la Ploiești. Următorul adversar al oltenilor va fi Sepsi, pentru care deja se fac pregătiri intense.
Moș Crăciun a sosit, în Bănie. Dorințele lui Vladimir Screciu și Mario Felgueiras
Înaintea confruntării cu Sepsi, oltenii au organizat un eveniment special dedicat împodobirii bradului de Crăciun. La ceremonie au participat Moș Crăciun, care a sosit pe un ATV, jucătorii echipei din Bănie, inclusiv Vladimir Screciu, și Mario Felgueiras, noul membru al staff-ului Universității Craiova, conform DigiSport.
„A devenit o tradiție pentru noi la Universitatea Craiova. Anii au trecut, dar noi încă suntem aici cu copiii. Sper ca anul ăsta, Moșul să ne îndeplinească dorința mult așteptată. Cred că este dorința mea, nu doar a mea. Îmi doream foarte multe jucătorii când eram copil. La Corabia nu era echipă de fotbal, am ținut de mic copil cu Universitatea Craiova. Urmăream meciurile, nu era săptămână în care să nu mă uit la meciuri. Craiova este și va fi echipa mea favorită.
400.000 de euro pentru Juri Cisotti
Am făcut doi pași greșiți, dar trebuie să trecem peste. Cele trei puncte din meciul cu Sepsi sunt importante pentru noi, trebuie să fim acolo sus. Cupa este unul dintre obiectivele noastre, trebuie să mergem până la capăt și să câștigăm la FCSB. După cantonament o să fim la capacitate maximă, au fost mulți jucători accidentați. Ne regăsim cu greu ritmul, dar cantonamentul o să ne ajute foarte mult. E important să luăm cele trei puncte sâmbătă, nu îmi aduc aminte când a mai fost un campionat atât de strâns”, a spus Vladimir Screciu.
„Este ochiul unui fost fotbalist, care ştie fotbal mult”
Universitatea Craiova și-a extins staff-ul tehnic prin cooptarea lui Mario Felgueiras. Potrivit anunțului făcut pe pagina oficială de Facebook a clubului, fostul portar portughez, cu experiență la Brașov și CFR Cluj, a devenit noul manager sportiv al oltenilor. Sorin Cârțu, președintele de onoare al clubului, a salutat această mutare, considerând-o un adevărat câștig pentru echipa din Bănie.
„Mario Felgueiras este un om de calitate, are ochi, ştie mult fotbal. Poate să te ajute cu informaţii foarte bune. Am mai lucrat cu el pe anumiţi jucători. Între noi a fost o vizită pe la Benfica. Ne-a mai dat nişte ponturi şi nu le-am urmat la vremea respectivă. Am mai discutat pentru anumiţi jucători. Este ochiul unui fost fotbalist, care ştie fotbal mult”, a spus Sorin Cârţu, conform fanatik.ro.