Alex Cicâldău recunoaște că nu este încă la cel mai bun nivel
Mijlocașul Universității Craiova, Alex Cicâldău, speră ca golul marcat contra Politehnicii Iași să fie începutul revenirii sale la forma maximă și, totodată, un nou început pentru echipă, conform Prosport.
Revenit la Craiova de la Galatasaray Istanbul, Alexandru Cicâldău recunoaște că nu este încă la cel mai bun nivel fizic, dar speră să recupereze rapid pentru a-și ajuta echipa să-și atingă obiectivele. Universitatea Craiova va întâlni miercuri, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, liderul campionatului, Universitatea Cluj, în etapa a 25-a.
Motivul pentru care Alex Cicâldău nu dă randament la Universitatea Craiova
„Va fi un meci interesant, între două echipe ofensive. Sunt bine pregătiţi fizic, au şi individualităţi, sunt acolo sunt pentru că sunt puternici ca şi echipă. Ne bucurăm că am câştigat şi am marcat mai mult. Dar a trecut şi trebuie să fim concentraţi la meciul de mâine. Mă bucur că am dat gol, sper să-mi recapăt capacitatea fizică, de asta am cel mai mult nevoie.
Avem un moral mai bun, la pretenţiile care sunt aici suntem conştienţi că trebuie să facem mai mult pentru a ne îndeplini obiectivele. Nu ştiu dacă am murit, ca să renasc, nu mă gândesc la un nou transfer, mă gândesc numai să joc din ce în ce mai bine. În acest timp scurt de când a venit Mister am reuşit să pregătim bine meciul trecut, acum ne concentrăm pentru următorul”, a declarat Alex Cicâldău.


„Evaluarea va mai continua, o să reglăm problemele în timp”
Mirel Rădoi a explicat că nu îi folosește din start pe Alexandru Cicâldău și Anzor Mekvabishvili în același timp. Deoarece ambii au probleme fizice. În meciul cu Poli Iași, Cicâldău a fost titular și a fost schimbat în minutul 80, după ce a înscris golul decisiv.
„Am încercat să găsesc un echilibru. De exemplu, la Anzor şi Cicâldău, nu pot să încep cu amândoi meciul, pentru că ambii suferă din punct de vedere fizic. La fel, nu am cum să încep şi cu Bană şi cu Barbu. Nu doar că sunt jucători tineri, pentru că sunt valoroşi. Dar au nevoie de o perioadă mai mare pentru tranziţie. Evaluarea va mai continua, o să reglăm problemele în timp, o să luăm şi meciuri amicale, pentru că, în timp, nejucând, s-a creat o diferenţă între rezerve şi titulari.
Şi te întrebi de ce rezervele nu aduc nimic când intră. E greu doar din antrenamente, dacă nu ai şi meciuri în picioare. Măcar cele amicale. La Craiova, şi dacă baţi cu 5-0, dacă nu joci spectaculos. Tribuna va fi împotriva ta, mereu am înţeles lucrul acesta, m-am obişnuit cu presiunea şi va trebui să adăugăm ceva şi la spectacol”, a declarat Mirel Rădoi.
