Ce întăriri așteaptă Adi Mutu și care au fost noutățile de la reunirea alb-albaștrilor!
Reunirea echipei FCU Craiova a avut loc vineri, în Bănie, sub comanda lui Adrian Mutu. Antrenorul a avut la dispoziție 18 jucători și mai așteaptă minim doi cât de curând.
Vineri au fost prezenți portarii Popa, Mogoșanu, Enache, fundașii Negru, Diallo, Paramatti, Ispas și Huyghebaert, mijlocașii Pop, Miuțescu, Albu, Baeten, Blidar, Raicea, atacanții Bauza, Bălan și Campagno. Plus un fundaș dreapta de culoare, a cărui identitate este ținută la secret, jucătorul fiind în probe, cel mai probabil.
Mutu așteaptă întăriri. Tehnicianul îi va avea la dispoziție pe Voicu și Robert Răducanu, ultimul lipsind vineri cu un motiv foarte întemeiat: s-a căsătorit. Tot vineri, președintele Marcel Pușcaș anunțate deja că vor fi prezentați în aceeași zi doi – trei jucători noi! „Astăzi, la ora 19:00, va fi reunirea lotului, ne întâlnim cu jucătorii actuali și cei 2-3 care vor veni în cursul zilei de astăzi. Până marți-miercuri vom anunța și celelalte transferuri. Pe data de 21 iunie dimineața se pleacă în Slovenia, avem un număr de 5 jocuri acolo. Luni facem testul COVID, marți la fel, apoi vizitele medicale. În Slovenia o să ne dumirim dacă ceea ce s-a întâmplat din punctul de vedere al transferurilor a fost de bun augur. Probabil că vor veni direct în Slovenia câțiva jucători, unul, poate doi”, a declarat Pușcaș la Pro X.
Mutu a rămas cu un lot subțire, în ciuda bugetului nelimitat anunțat de șefii clubului. Într-un prim val au plecat de la FCU Craiova: Ignacio Cacheiro, Andrei Ciolacu, Călin Cristea, Abdelaye Diakite, Alexandru Gîț, Arsene Luboya, Vali Munteanu și Federico Taborda. Apoi li s-a arătat ușa clubului lui Marian Anghelina și Costinel Gugu, ultimul găsindu-și rapid angajament, la U Cluj. Plus Marian Stoenac.
Promisiunea conducătorului fără acoperire în realitate i-a făcut pe suporteri să răbufnească pe rețelele de socializare. Fanii cer transferuri, având în vedere că a rămas mai puțin de o săptămână până când echipa va pleca în cantonamentul în care trebuie să se închege relațiile de joc.
foto: Facebook/FCUniversitateaOFFICIAL
400.000 de euro pentru transferul lui Andrei Chindriș!
După mici și lavandă, oltenii s-ar putea vaccina printre lubenițe!