fbpx
8.3 C
Craiova
joi, septembrie 23, 2021

Mutu a transferat un om de bază de la Vejle: „Era titular indiscutabil”

FCU Craiova mai are nevoie doar de câteva mutări, pentru a deveni echipa la care visau suporterii!

- Advertisement -

Adrian Mititelu și noul antrenor al echipei pe care o conduce i-au cam speriat pe fani, după ce au renunțat la foarte mulți fotbaliști în această vară. Achizițiile întârziau să apară, iar oltenii au lăsat de înțeles că nu sunt dispuși să plătească sume tocmai mari pentru a aduce întăriri.

Totuși, trupa din Bănie a reușit să bifeze 5 mutări până în acest moment. După ce i-a transferat pe Bauza, Asamoah, Machado și Bagayoko, FCU Craiova l-a luat și pe croatul Dominik Kovacic, de la Lokomotiva Zagreb. În a doua parte a stagiunii trecute, fundașul a jucat, sub formă de împrumut, la Vejle, în Danemarca, unde a fost antrenat de Costel Gâlcă, fiind regretat de ziariștii danezi.

Kovacic se mută în România, acolo unde va juca pentru FC U Craiova 1948 din prima ligă. Iar vedeta acestei echipe stă pe banca tehnică! Craiova este antrenată de fostul mare atacant, Adrian Mutu, care a jucat pe la Chelsea și Juventus în cariera sa. Dominik Kovacic a evoluat în 17 meciuri pentru Vejle Boldklub. Spre finalul sezonului devenise om de bază și era titular indiscutabil”, scrie presa din Danemarca.

Gică, ce ai făcut cu aia alb-albastră?

Fostul jucător de la FCSB, dorit de Mititelu: „Am avut o ofertă de la Craiova”

Inter pregătește transferul lui Ionuț Radu!

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

VIDEO: Primul gol al lui Mitriță în campionatul Greciei!

Reușită inedită! Piticul Atomic a umilit defensiva adversă. De ce s-o fi zgârcit Rotaru! Alexandru Mitriță (26 de ani) a reușit un nou gol...

VIDEO: Cât de periculoasă e Craiova!

„Oltenii mereu sunt figuranți, sunt smecheri și mănâncă mult praz. Săbiile apar de la 22:10 când centrul va fi acaparat și drumul la fel”Mit...

Reghecampf a confirmat. Ce se va întâmpla cu Mateiu și Bălașa!

Antrenorul Craiovei i-a băgat în ședință pe alb-albaștri: „E un meci decisiv. Sper ca ei au înțeles ceea ce am transmis” Laurențiu Reghecampf nu i-a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

VIDEO: Primul gol al lui Mitriță în campionatul Greciei!

Reușită inedită! Piticul Atomic a umilit defensiva adversă. De ce s-o fi zgârcit Rotaru! Alexandru Mitriță (26 de ani) a reușit un nou gol...

VIDEO: Cât de periculoasă e Craiova!

„Oltenii mereu sunt figuranți, sunt smecheri și mănâncă mult praz. Săbiile apar de la 22:10 când centrul va fi acaparat și drumul la fel”Mit...

Reghecampf a confirmat. Ce se va întâmpla cu Mateiu și Bălașa!

Antrenorul Craiovei i-a băgat în ședință pe alb-albaștri: „E un meci decisiv. Sper ca ei au înțeles ceea ce am transmis” Laurențiu Reghecampf nu i-a...

Craiova trece în scenariul roșu! Incidența a depășit 3/1000

Ce restricții li se impun craiovenilor și care este situația, în Dolj, la ATI! Craiovenii au ajuns să aibă, miercuri, o incidență de 3,17/1000 de...

VIDEO: Dana Budeanu a fost aspru criticată că împrăștie știri false despre vaccinare

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă atrage atenţia că informațiile vedetei produc neîncredere și panică printre persoanele vaccinateDana Budeanu iar a călcat mâța pe coadă....