Naționala României își pune speranțele în fotbaliștii crescuți de Silviu Bogdan!

Catalin Anghel

Silviu Bogdan este sigur că tinerii pe care i-a propulsat în fotbalul mare vor face performanță pentru România: „Scheletul echipei naționale se va baza pe aceste generații de excepție”

Valentin Mihăilă și Vlad Screciu sunt jucătorii momentului în fotbalul românesc. Cei doi au reușit să ajungă la un nivel destul de bun, după multă muncă și o grămadă de încercări. Meciul dintre Elveția și România a scos în față doi fotbaliști ce ar putea să devină lideri ai naționalei, pe viitor. Ei au demonstrat că au toate calitățile necesare.

Vlad Screciu a debutat la echipa națională a României și nu a făcut deloc un meci rău. Totodată, Valentin Mihăilă a fost eroul tricolorilor, în Elveția. El a reușit să marcheze două goluri, în doar 3minute și a scos un punct extrem de important pentru România.

Silviu Bogdan, cel care i-a descoperit pe Screciu și pe Mihăilă, la Craiova, este mândru de cei doi fotbaliști. Aceștia au crescut sub ochii și îndrumarea lui, fiind propulsați la prima echipă a Universității, sub comanda unor antrenori precum Gigi Mulțescu sau Devis Mangia.

Naționala României își pune speranțele în fotbaliștii crescuți de Silviu Bogdan!

„Pe lângă faptul că Screciu a debutat la naționala mare, meritat, adică după evoluțiile pe care le-a avut, cea mai mare satisfacție este evoluția lui Mihăilă. Nu pot să fiu decât foarte, foarte fericit că doi copii din academia mea, copii pe care i-am crescut, au reușit o performanță foarte mare. Le prevăd un viitor frumos. Eu am zis mereu asta, cred în copii, pentru că îi cunosc și am mare încredere în ei.

Eu am mai spus-o. Cred în generația 98, 99, 2000 și 2002. Eu cred că scheletul echipei naționale, pe viitor, se va baza pe aceste generații de excepție, cu jucători foarte buni. Dacă vor evolua și în campionate tari din Europa, atunci valoarea lotului va crește. Aici avem o problemă, pentru că, nu reușesc încă să joace la un nivel foarte înalt. Să sperăm că Mihăilă va termina cu problemele medicale. Este un jucător foarte puternic și consider că a avut și ghinion. El are o dorință foarte mare, este un jucător de echipă”, a declarat Silviu Bogdan, pentru 3minute.

Universitatea Craiova promovează tineri din ce în ce mai greu

Silviu Bogdan a fost unul dintre oamenii care au contribuit serios la proiectul lui Mihai Rotaru, unde a promovat mulți tineri de valoare. Cu timpul, Universitatea Craiova a cules roadele acestei colaborări, dar după ce șeful Centrului de Copii și Juniori a plecat, trupa din Bănie nu a mai reușit să propulseze juniori la prima echipă, care să se și impună.

„Din păcate, de când am plecat de la club, juniorii nu au fost promovați către prima echipă. Cel mai bine vă pot explica cei de la Universitatea Craiova de ce. Ei știu motivele. Eu rămân la părerea că de copii trebuie să te îngrijești, să ai încredere în ei tot timpul. Trebuie să ai o relație foarte bună și cu familia lor, trebuie să te dedici. Nu e ușor. Eu îmi aduc aminte și debutul celor doi fotbaliști, Screciu și Mihăilă.

Vorbesc de ei pentru că sunt cel mai sus în acest moment. Debutul lor nu a fost ușor. Nea Gigi Mulțescu a avut un mare merit când l-a debutat pe Screciu, la 16 ani și jumătate. Cu Mihăilă a fost puțin mai greu până a debutat, dar a reușit. La un club, dacă nu vinzi jucători, este foarte greu să reziști. Trebuie să îi crești foarte bine. Cel mai bine îi întrebați pe cei de la Craiova, pe cei care răspund de soarta acestor copii. Sunt copii foarte talentați în această academie. Problema nu cred că este a lor, poate este în altă parte”, ne-a mai explicat Silviu Bogdan.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.