Ofertă dintr-un campionat puternic pentru Giovanni Costantino, care îi poate lăsa baltă pe oltenii de la FCU Craiova!
Giovanni Costantino ar putea s-o părăsească pe FCU Craiova. După ce a făcut impresie bună în primele luni petrecute în România, presa din Italia anunță că tehnicianul în vârstă de 39 de ani s-ar afla pe radarul mai multor echipe din afara țării noastre.
Giovanni Costantino, gata să plece de la FCU Craiova
Potrivit jurnaliștilor de la Tutto Mercato, Giovanni Costantino se află pe lista unor cluburi din Olanda și Turcia și chiar ar fi început deja primele serii de tratative între părți. Nimic nu este încă pus la punct, dar negocierile vor continua și în următoarea perioadă, menționează sursa citată.
Costantino a ajuns la FC U Craiova la jumătatea lunii octombrie și a adunat 15 meciuri pe banca echipei lui Adrian Mititelu, timp în care a bifat șapte victorii, două remize și șase eșecuri. Oltenii sunt în continuare în cărți pentru un loc în play-off și sunt încă angrenați în Cupa României, unde o vor întâlni pe FC Voluntari în faza sferturilor de finală.
Mititelu și-a cerut scuze
„Mi-a zis de la prima întâlnire că el în 2-3 luni va învăța limba română. S-a ținut de cuvânt. Chiar eram curios cum stă. Am rămas și eu uimit. Acum o vorbește binișor. Atunci, în Giulești, a fost o scăpare făcută de mine. Îmi place de el, îmi place cum muncește. E tânăr.
E tobă de carte, foarte bun teoretician. Ca om e foarte perspicace, combativ. Când are dreptate, își susține punctul de vedere. Are un stil asemănător cu cel al oltenilor. Mergem la ocupația romană, Legiunea a XIII-a Gemina. Facem legături între olteni și ei”, declara Adrian Mititelu.
