Neluțu Varga și Mihai Rotaru au ajuns la un numitor comun în legătură cu transferul lui Daniel Bîrligea!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a vorbit despre transferul lui Daniel Bîrligea, iar Neluțu Varga a recunoscut negocierile!

Mihai Rotaru crede că Neluțu Varga are oferte mari pentru Daniel Bîrligea, dacă și-a permit să îl aducă la CFR Cluj pe Louis Munteanu. Patronul Universității Craiova știe cât de complicat este să gestionezi bugetul unui club puternic și cât de dificil este să bagi milioane de euro într-o echipă.

Neluțu Varga și Mihai Rotaru au ajuns la un numitor comun în legătură cu transferul lui Daniel Bîrligea!

„Sigur au ceva pentru el, pentru că de aceea au plătit și sumele acelea. Sunt sume mari pentru campionatul românesc. E bucătăria lor, dar cred că au ceva pentru Bîrligea. Au vândut bine anul trecut și anul ăsta și îi felicit. Erau un club cu o balanță negativă în ceea ce privește transferurile. Acum au o balanță pozitivă și îi felicit pe toți din echipă. Au schimbat paradigma CFR-ului și au făcut-o bine cu rezultate incredibile din punct de vedere financiar”, a spus Mihai Rotaru, la Fanatik.

Neluțu Varga a răspuns imediat și a ajuns la un numitor comun în legătură cu transferul lui Daniel Bîrligea. Patronul de la CFR Cluj îi dă dreptate lui Mihai Rotaru și a recunoscut negocierile. Se pare că, în acest moment, există mai multe oferte pentru atacantul român.

Neluțu Varga a recunoscut negocierile

„Îi mulțumim foarte mult şi mǎ bucur cǎ există patroni care apreciază ce facem. Și dânsul investește foarte mult, de atâția ani, și este foarte bine că există patroni care susțin sportul românesc, așa cum este și domnul Rotaru. Are dreptate. Există patru oferte pentru Daniel Bîrligea, dar nu vreau să le dau curs, până nu ne calificăm în grupele Conference League. Va fi o sumă mare, cu multe milioane”, a declarat Varga, pentru ProSport.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.