Plecat de la FC Voluntari, Nicolae Dică a vorbit despre clubul pe a cărui bancă tehnică și-ar dori să stea!
Nicolae Dică a plecat de la FC Voluntari, dar vrea să antreneze. Tehnicianul a pregătit-o pe Voluntari în şapte partide de campionat, fără să reuşească să câştige vreun meci. Între timp, echipa a fost preluată de Florin Pârvu, care are drept obiectiv salvarea de la retrogradare.
Nicolae Dică vrea la FC Argeș
Nicolae Dică a declarat că s-ar întoarce oricând la FC Argeş, echipă care l-a lansat în fotbalul mare. Tehnicianul şi-a exprimat ataşamentul faţă de formaţia din Trivale, alături de care a petrecut multe momente frumoase în carieră.
Născut la Piteşti, Dică a debutat pentru FC Argeş în 2000, până în 2004, când a fost transferat de FCSB în schimbul sumei de 250.000 de euro. Ca antrenor, ”Dicanio” a petrecut două mandate pe banca ”vulturilor”.
Ar reveni oricând
În 2017, fostul fotbalist de la FCSB i-a promovat pe piteşteni în Liga 2, apoi a plecat la FCSB. După doi ani, Dică a revenit pentru o scurtă perioadă la FC Argeş, însă şi-a dat demisia de la cârma echipei după câteva luni.
”FC Argeş este clubul pe care îl iubesc, am petrecut aproape 20 de ani din viaţă mea, m-am dus în Liga a III-a, când erau pe locul 7, e clubul unde m am simţit extraordinar şi că jucător, şi că antrenor.
Întotdeauna FC Argeş va fi o opţiune importantă, îmi doresc să antrenez FC Argeş în orice ligă este”, a spus Nicolae Dică, la orangesport.
