Mirel Rădoi i-a ținut pe bancă pe Nicușor Bancu și Alex Mitriță, iar Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României!
Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României, după ce Mirel Rădoi a trimis în teren mai mulți jucători care, în mod normal, erau rezerve la trupa din Bănie. Antrenorul și-a asumat decizia și, la final, a cules roadele. Nicușor Bancu spune că el și Alex Mitriță nu au fost titulari pentru că se simțeau obosiți, după ultima perioadă încărcată pe care au avut-o.
Nicușor Bancu explică decizia lui Mirel Rădoi
„Suntem dezamăgiți că am pierdut. Din păcate, nu am putut scoate un rezultat mai bun pentru câștig în 90 de minute. Urmează meciul de campionat, nu avem mult timp să ne recuperăm foarte bine. Vom analiza meciul de azi și sperăm să nu mai facem greșelile din această partidă. Eu și Mitriță am fost obosiți, am decis să intrăm pe parcurs.
Trebuie să ne recuperăm forțele. Au fost multe momente mai puțin bune, să vedem ce am greșit. Îmi doresc să câștigăm luni, pentru a rămâne pe primul loc, principalul obiectiv e campionatul. Am pierdut un obiectiv important. Cupa era cel mai scurt drum spre cupele europene”, a declarat Nicușor Bancu, la Digi Sport 1.
Oltenii rămân doar cu speranțe pentru titlu
Mihai Căpățînă a ratat singurul penalty la loviturile de departajare, în timp ce toți cei 5 executanți ai lui CFR Cluj au transformat de la punctul cu var. A fost 5-3 la 11 metri, iar CFR Cluj este în semifinale, acolo unde se calificaseră deja Farul Constanța, Hermannstadt și FC Rapid 1923. Pentru Universitatea Craiova rămâne doar lupta pentru titlu. Oltenii mai au de disputat 8 partide, următoarea chiar cu echipa lui Dan Petrescu.
- Bancu nu mai vrea transferuri la Universitatea Craiova: „Avem un lot destul de bun”
- Nicușor Bancu, înainte de meciul cu Oțelul: „Îi vom lua pe sus”
- Bancu și Alex Mitriță, soluții de Liga Campionilor pentru FCSB: „Toată lumea știe”
- 5 milioane de euro pentru transferul lui Nicușor Bancu!
- Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foart