11.8 C
Craiova
duminică, mai 25, 2025

Nicușor Bancu, înainte de meciul cu Oțelul: „Îi vom lua pe sus”

Alex Mitriță nu l-a intimidat pe Nicușor Bancu, după revenire. Căpitanul Universității Craiova știe ce poate: „Este o onoare să port banderola”

Nicușor Bancu știe că Universitatea Craiova a avut probleme, mai mereu, în meciurile cu formațiile mai slab cotate. Oltenii au pierdut multe puncte în astfel de partide. Căpitanul alb-albaștrilor nu vrea ca astfel de greșeli să mai fie repetate și îi asigură pe suporteri că gălățenii vor fi luați pe sus, la Craiova, încă din startul jocului.

Despre banderola de căpitan, Nicușor Bancu spune că este mândru să o poarte. Totuși, el nu s-ar supăra dacă ea ar ajunge pe brațul lui Alex Mitriță. Mijlocașul a revenit în Bănie ca o adevărată vedetă, iar vestiarul a simțit deja greutatea unui fotbalist important, apreciat mult de patron.

Nicușor Bancu nu se teme de Oțelul

„Ştim că Oţelul se apără foarte bine, nu va fi uşor să-i desfacem. Dar jucăm acasă, alături de fani şi sper să câştigăm. Au jucat bine cu UTA, dar aici este altceva, la Craiova, presiunea va fi mare pentru ei, pentru că îi vom lua de sus. Au fost ceva emoţii după o lungă perioadă. Mă bucur că am avut oameni importanţi lângă mine care m-au ajutat, sper să fiu sănătos. Am avut mereu probleme cu echipele considerate mai mici pe hârtie. Sper să avem atitudine bună, altfel vom avea probleme. Concurenţa cu Ndong este benefică, la fel a fost şi cu Vătăjelu, care a jucat dreapta, poate aşa va fi şi acum.

Au rămas jucători buni, în faţă sunt mulţi care nu au loc să joace, e bine pentru noi că există concurenţă. Important este să nu ne mai batem singuri. Putem lua titlul, dar trebuie să fim toţi uniţi, o echipă puternică. Nu suntem sută la sută, dar la următorul meci cred că vom arăta altceva faţă de prima etapă. Sunt de nouă ani la Craiova, am plecat pe a zecelea, pentru mine este o onoare să port banderola de căpitan, dar nu era nicio problemă să fie Mitriţă căpitan, fiindcă suntem prieteni şi importantă este echipa”, a spus Nicuşor Bancu.

Oltenii vor să lege victoriile

Meciul dintre CS Universitatea Craiova și Oțelul este programat luni, de la ora 21:30. Trupa din Bănie este favorită și Eugen Neagoe știe că trebuie să lege victoriile. Antrenorul are de gând să câștige titlu sau chiar să facă eventul. Astfel, nici măcar un pas greșit nu mai este acceptat.

spot_img

ULTIMELE STIRI