0.1 C
Craiova
luni, decembrie 4, 2023

Ce le-a spus Mangia la vestiare! Nicusor Bancu a mărturisit!

Condusă cu 1-0 la pauză, Universitatea Craiova a revenit spectaculos în actul secund. Motivul e mesajul antrenorului!

 

După partidă, Nicusor Bancu, unul dintre cei mai buni alb-albaștri de pe teren a mărturisit: „Mă bucur că ne-a ieșit jocul. Am dominat, victoria a fost meritată. E bine că am reușit să înscriem trei goluri. La pauză mister ne-a motivat: ne-a spus că am jucat bine în prima parte și că trebuie să mergem peste ei, pentru că vom marca. Și așa a fost: am dat trei goluri”.

 

Mijlocașul oltean consideră că fanii alb-albaștri au fost cel de-al 12-lea jucător, ei au împins echipa de la spate: „Este și victoria suporterilor. Ne simțim în sfârșit acasă”.

 

Nicusor Bancu, decisiv în victoria alb-albaștrilor

 

Nicusor Bancu a marcat golul prin care Universitatea Craiova a trecut în avantaj. După ce Zlatinski a lovit transversala, mingea i-a revenit lui Bancu, care a driblat un jucător și a strecurat mingea pe lângă portar. Totodată, jucătorul oltean a contribuit decisiv la golul de 3-1, punându-i practic mingea în vârful bocancului lui Bărbuț, aflat la prima reușită în alb-albastrul Craiovei.

 

Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 în fața celor de la Viitorul Constanța, după ce la pauză era condusă cu 1-0. În urma victoriei, elevii lui Devis Mangia au acumulat 39 de puncte și au urcat pe 2, făcând un pas mare spre play-off.

Comentam pe FACEBOOK

Loading RSS Feed
Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles