Nicușor Dan, după Summitul NATO: „România riscă să piardă împrumuturi”

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Nicușor Dan avertizează că la PNRR lucrurile sunt și mai sensibile

După summitul NATO de la Haga, președintele Nicușor Dan a intervenit în discuția aprinsă despre fondurile din PNRR și posibilitatea ca România să piardă 7,8 miliarde de euro, așa cum avertizase fostul ministru Marcel Boloș. Președintele a venit cu explicații clare și a încercat să liniștească spiritele, conform stiripesurse.ro.

„La împrumuturi însă, e posibil să pierdem ceva, pentru că nu vom reuși să implementăm toate proiectele la timp”

„Problema nu e chiar atât de neagră cum pare”, a spus Nicușor Dan. „Suma de care vorbește domnul Boloș este, din fericire, din zona de împrumuturi, nu din granturi. Adică, nu vorbim despre bani nerambursabili, ci despre credite pe care oricum trebuia să le dăm înapoi.”

Președintele a mai spus că România are șanse bune să absoarbă aproape toți banii europeni pe care îi are disponibili prin fondurile de coeziune 2021-2027: „Chiar dacă avem întârzieri, mai avem timp până în 2029, deci e foarte posibil să ne apropiem de o absorbție de 100%.”

În schimb, la PNRR lucrurile sunt mai sensibile, pentru că termenul-limită este august 2026. „Pe granturi, adică banii nerambursabili de la UE, vorbim de aproximativ 13 miliarde de euro. Estimarea mea este că o să avem o absorbție destul de bună aici. La împrumuturi însă, e posibil să pierdem ceva, pentru că nu vom reuși să implementăm toate proiectele la timp.”

Pe scurt, România nu pierde bani gratis de la UE, ci riscă să piardă niște împrumuturi avantajoase. „Asta e o discuție pe care Guvernul trebuie să o finalizeze cu Comisia Europeană. Ar fi păcat să pierdem bani ieftini, mai ales că ne împrumutăm oricum la dobânzi mai mari pentru alte proiecte”, a punctat președintele.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.