Vătăjelu, cel mai „iubit” dintre pământeni sau o mie și una de figuri pe „Ion Oblemenco”. Mai mult nu s-a putut, din partea nimănui!
FCU Craiova a pierdut și cel de-al treilea meci din acest sezon de SuperLigă. Trupa lui Dică a luat 4 de la U Cluj, deși a reușit să marcheze de 3 ori, într-un meci cu goluri multe și oameni puțini. Vătăjelu n-a scăpat de vorbele din tribune.
FCU Craiova, din ce în ce mai puțini suporteri la meci
Meci important la Craiova vineri, pe seară. După două partide fără punct, pe Ion Oblemenco abia s-au strâns 1000 și ceva de oameni. Suporterii par tot mai departe de echipă, iar meciul de aseară îi poate ține și mai departe de tribunele de pe Oblemenco.
Partida dintre FCU și U Cluj a fost una cu de toate. Șapte goluri, penalty, duble și de-o parte și de ce-alaltă. Pe teren a fost într-o orarecare măsură spectacol. Nu același lucru se poate spune despre tribune.
Meciul a început la ora 18:30, iar mulți vor considera că acesta a fost unul dintre motivele pentru care stadionul a fost mai mult gol. Galeria și-a făcut treaba și a fost prezentă, nu în număr atât de mare ce-i drept. Gălăgia n-a fost chiar gălăgie, încât fanii celor de la U Cluj au fost de multe ori vioara întâi pe Oblemenco. Întrebarea este: N-a fost lume la meci, sau aceștia sunt suporterii care au mai rămas?

Vătăjelu, înjurat de la cei mici la cei mai mari
Unul dintre cei mai vizați fotbaliști în ceea ce privește vorbele de ocară venite din tribune a fost Vătăjelu. Fostul jucător al celor de la CSU Craiova a fost înjurat de toată lumea, de la copii la bătrâni. Fiecare moment în care fotbalistul era implicat, era însoțit de injurii.
Elevii lui Dică au pierdut iar, suporterii au plecat dezamăgiți iar, în timp ce reacțiile de după partidă au rămas aceleași. Din nou se ia fiecare meci în parte. Din nou se strâng rândurile și se speră. Din nou următoarea partidă este cea în care ,,trebuie să acumulăm puncte”.