fbpx
6.7 C
Craiova
miercuri, decembrie 8, 2021

Nistor: „Meciul de la Cluj e capital pentru noi!”

Victoriile legate le-au dat moral alb-albaștrilor. Bălașa a explicat schimbarea lui prematură.

După meciul cu Botoșani, scor 2-1, Bălașa a spus: „Cele două victorii ne dau moral pentru meciul de la Cluj. Am trăit cu emoții pe finalul de joc, sper să învățăm din chestia asta și se rezolvăm meciurile cât mai repede. Am simțit ceva la coapsă, la spate și nu am vrut să forțez. E greu după 3 luni să joci 2 meciuri în 4 zile, dar în același timp e important să nu schimbe jucători, ca să se întărească relațiile de joc. Cu CFR va fi un meci greu pentru noi, dar megem să jucăm fotbal și să venim cu punct sau puncte. E important să nu pierdem, pentru că dacă vom pierde se vor distanța foarte mult”.

Eroul partidei, Dan Nistor, se gândește deja la meciul din Gruia: „Eu cred că scorul e un pic mincinos, am avut multe ocazii, inclusiv o bară. Dar important e că ne-am apropiat de CFR Cluj. Mă bucur că am marcat pentru că azi am împlinit 7 ani de la căsătorie. E capital pentru noi meciul cu CFR. Dacă învingem ne apropiem la un un punct și intrăm în luptă. Dacă pierdem, 90% campionatul e decis”.

Universitatea Craiova a câștigat cu 2-1 meciul cu FC Botoșani și s-a apropiat la 4 puncte de CFR Cluj, echipă contra căreia va juca duminică.

În 3 minute poți să vezi și: VIDEO: Sorin Cârțu, spectacol cu mingea la piscină!

Vești mari înainte de Craiova-Botoșani: Arlauskis a semnat!

 Craiova negociază cu un atacant trecut pe la CSKA Sofia și Sheffield Wednesday!

După despărțirea de Bergodi, Voluntari e imbatabilă de 8 meciuri!

George Țucudean, gata să înceapă o nouă aventură!

Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles