fbpx
23.6 C
Craiova
sâmbătă, septembrie 25, 2021

FOTO: Nord vs Sud pe stadion și în afara lui!

Războiul suporterilor craioveni s-a mutat! Cele două imagini ce au făcut înconjurul internetului!

Cele două echipe ale Craiovei au jucat pe „Ion Oblemenco”, la mai puțin de 24 de ore distanță. Pentru FCU Craiova a fost momentul în care a putut să arate că are parte de o susținere consistentă. Așadar, după 6 ani de așteptare, aproximativ 9000 de susținători ai echipei patronate de Adrian Mititelu au găsit drumul stadionului. Meciul a început la ora 21:30, iar adversara elevilor lui Trică a fost U Cluj, echipă de tradiție a fotbalului românesc.

La mai puțin de o zi distanță, echipa antrenată de Victor Pițurcă a jucat pe același teren, dar cu o asistență ceva mai mică. Bancu și compania au fost încurajați de aproximativ 6000 de fani. Partida dintre Craiova și Reșița a început la ora 18:45. Suporterii echipei din prima ligă nu au dat tonul unei mobilizări masive.

Totuși, chiar dacă ochiometric diferența nu a fost una atât de mare și nici nu se impunea o comparație, internetul a fost umplut de fotografii prin care s-a încercat găsirea diferențelor dintre suporterii celor două echipe.

Acestea sunt imaginile ce au împânzit internetul:

Tu ce crezi? Este corectă o comparație într-o astfel de situație? Dacă da, care sunt câștigătorii acestui duel? Comentăm împreună pe Facebook!

În 3 minute poți să vezi și: VIDEO! Hattrick în 20 de minute, Mitriță are America la picioare!

Pițurcă: „Orezăria asta a făcut o nouă victimă!”

Craiova lui Pițurcă a trecut prin chinurile calificării!

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles