Notele alb-albaștrilor după FCU Craiova – FC Argeș 0-1!

Virdol Robert
FOTO: Remus Badea/SPORT PICTURES

Cine a impresionat, dar și cine a fost sub așteptări în duelul de pe „Ion Oblemenco”


Notele Alb-albaștrilor după UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2!

5 milioane de euro pentru transferul lui Nicușor Bancu!

Partida din Bănie nu a fost una foarte spectaculoasă. Gazdele nu au revenit în mare formă, după pauza competițională, iar gazdele au reușit să smulgă cele 3 puncte, grație unui penalty hilar făcut de Maijer. Oltenii au alergat după egalare, iar la un moment dat, FC Argeș avea 12 jucători în teren, fapt care i-a enervat pe aceștia.

Vali David este nemulțumit de rezultatul partidei

Tehnicianul oltenilor și-a expus nemulțumirea legată de meci, dar și față de greșeala lui Meijer. Fotbalistul a făcut o gafă de cascadorii râsului.

„E o seară tristă pentru FCU. Am pierdut jocul, ne-am gândit la măcar un egal. Am dominat a doua repriză, am avut ocazii mari plus un penalty, însă de data aceasta arbitrul nu a observat. Îmi pare rău pentru golul primit din penalty, pentru greșeala lui Meijer. Nu avem voie să ridicăm mâna, nu avem voie, e o greșeală copilărească. Evident, am încercat să ieșim la joc să marcam. Însă ne-au împiedicat două lucruri majore, tragerile de timp inimaginabile. Așa ceva nu credeam că s+o să se întâmple. Pentru noi e dezamăgitor, am crezut că o să se joace fotbal, dar s-au rezumat la simulări și trageri de timp”, a declarat Vali David la conferința de presă.

Notele alb-albaștrilor după FCU Craiova – FC Argeș 0-1!

  • Sandu – 6
  • Negru – 6.7
  • Camara – 5
  • Lumbu -6.5
  • Padula – 6.8
  • Lekiatas – 5.5 ( Achim – 5.7)
  • Răduț – 5 ( Bounaas 6.1)
  • Abbey – 6 ( Dragu – 5)
  • Meijer – 3
  • Ilie – 7
  • Bălan – 5 (Raicea – 5.4)
Share This Article