Cine nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și ce jucător a ieșit în evidență în partida Rapid – Universitatea Craiova 2-1!
Universitatea Craiova s-a impus, în Giulești, la finalul unui meci destul de tensionat. Oltenii au deschis scorul, au fost egalați și au câștigat în prelungiri. Nu a fost o partidă ușor de privit pentru cei implicați emoțional sau financiar. Drept dovadă, fanii giuleșteni au răbufnit, iar Dan Șucu a plecat de la stadion extrem de supărat.
De partea cealaltă, oltenii au avut motive de bucurie, mai multe chiar. Costel Gâlcă e în grafic și ține echipa pe locul 2. Mihai Rotaru nu s-a mai simțit rușinat cu echipa pe care a construit-o și reconstruit-o de atâtea ori în 10 ani, iar Andrei Ivan e în revenire de formă. Mai multe decât atât, Mitriță s-a făcut bine și e apt pentru a intra în meciul cu FCSB.
Notele alb-albaștrilor după Rapid – Universitatea Craiova 2-1!
Popescu a dat siguranță în poartă, dar problemele au fost în apărare, unde fundașii par puțin cu capul în nori. La mijlocul terenului, Crețu a fost cel mai bun jucător, în timp ce Andrei Ivan a tras echipa după el, în ofensivă, așa cum o făcea în sezonul trecut. Jovan Markovic a alergat, dar încă nu reușește să își ajute echipa mai mult.
Notele alb-albaștrilor în 3minute:
- Popescu – 6
- Căpățână – 6
- Zajkov – 5
- Silva – 4
- Bancu – 6
- Crețu – 8
- Mekvabishvili – 5
- Houri – 6
- Baiaram – 5
- Markovic – 5
- Ivan – 7
- Costel Gâlcă – 7
