Notele alb-albaștrilor după U Cluj – Universitatea Craiova 1-1!

Virdol Robert

Cine a încercat să facă diferența în meciul U Cluj – Universitatea Craiova și ce jucător nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor!

Universitatea Craiova avea nevoie de o victorie pe Cluj Arena, împotriva celor de la U. Oltenii au fost dominați în prima repriză și au intrat în dezavantaj la cabine. Repriza secundă a fost una mai bună pentru Universitatea Craiova, deoarece a reușit să egaleze, iar după gol au început să pună presiune pe defensiva lui Ioan Ovidiu Sabău.

Costel Gâlcă nu a fost nemulțumit de rezultat

Tehnicianul spune că a zis înaintea meciului că își dorește 3 puncte din această partidă. Costel Gâlcă spune că echipa sa nu a existat în prima repriză și l-a criticat pe Ștefan Bairam, spunând că în acest meci a jucat puțin mai slăbuț

„Am spus înainte că-mi doream să luăm cele trei puncte, băieții au fost montați toată săptămâna. În prima repriză nu prea am existat. În a doua repriză am avut ceva ocazii, am avut și șansă la gol, dar nu e de ajuns cu 45 de minute. Am greșit foarte mult. Când pierzi mingea așa ușor, e normal să fac schimbări. Cei care au intrat au făcut-o bine. Unii abia și-au revenit, forma jucătorilor oscilează destul de mult. Baiaram a jucat bine meciul trecut, acum puțin mai slăbuț. E greu să alegi un cel mai bun prim 11. Sperăm să fim cât mai buni și să câștigăm puncte. Nu este ciudat că ‘U’ Cluj e lider. Dacă au luat puncte, au luat pe meritul lor. Au omogenitate în echipă” , a declarat tehnicianul Craiovei după meci

Notele alb-albaștrilor după U Cluj – Universitatea Craiova 1-1!

  • Popescu – 6
  • Ndong – 4
  • Maldonado – 6
  • Sierra – 4
  • Screciu – 5
  • Oshima – 7
  • Paradela – 4.5
  • Baiaram – 4
  • Mitriță – 5
  • Koljic – 6
  • Căpățână – 6
  • Badelj – 6.2
  • Bană – 5.7
  • Ivan – 6.6
  • Houri – 5

Share This Article