Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova a pierdut încă un meci în SuperLiga României, iar notele alb-albaștrilor sunt pe măsura rezultatului!

CFR Cluj a învins Universitatea Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Formația din Gruia s-a impus cu scorul de 2-0, după ce elevii lui Constantin Gâlcă aproape că nu au contat în atac, în primele 75 de minute. A fost o partide foarte dificilă pentru trupa din Bănie, un test pe care alb-albaștrii l-au picat, în fața propriilor suporteri.

Constantin Gâlcă a fost dezamăgit la finalul partidei. Antrenorul a subliniat faptul că elevii lui au luat gol prea repede, dar și că arbitrajul i-a cam încurcat.

Constantin Gâlcă, nemulțumit de rezultat!

„Era un meci cum mă așteptam, să fie închis, să facă contre. Am luat golul prea repede, dar cred că pe nedrept. La faza premergătoare a golului nu a fost corner. Faza a continuat, jucătorii mei au pierdut marcajul, iar ei au marcat.

De aici am încercat să desfacem echipa adversă, dar în prima repriză am ajuns foarte puțin la poartă, iar în repriza a doua am încercat ceva mai mult. Am avut și o ocazie prin Ivan, dar nu am reușit să înscriem. La o contră, ne-au prins pe contraatac și au punctat golul decisiv”, a subliniat Constantin Gâlcă, la flash-interviu, după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2.

Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2:

  • Popescu – 6
  • Vlădoiu – 5 (Mora – 7)
  • Badelji – 6 (Ivan – 7)
  • Maldonado – 6
  • Bancu – 6
  • Screciu – 5
  • Paradela – 6 (Koljic- 4)
  • Cicâldău – 5
  • Anzor – 6
  • Baiaram – 5 (Barbu – 6)
  • Lukic – 4
  • Constantin Gâlcă – 4
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.