Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – Farul 1-2!

Catalin Anghel
© FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES

Cine a ieșit în evidență, în partida Universitatea Craiova – Farul, și ce jucători nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor!

Universitatea Craiova a pierdut meciul cu Farul și începe să tremure, din nou, pentru podium. Rotaru vrea o poziție de cupe europene, pentru ca bugetul clubului să fie unul bun și pentru sezonul viitor. Alb-albaștrii par că intră într-o criză. Nu ar fi prima dată. Deja a devenit o normalitate în Bănie. Cu toate acestea, conducerea clubului lasă impresia că nu găsește soluții.

Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – Farul 1-2:

Jovan Markovic a ratat foarte mult în meciul cu Farul. În ofensivă, doar Ștefan Baiaram a lăsat impresia că poate pune probleme serioase la poarta adversarilor. Tot el a marcat și unicul gol al Craiovei. Apărarea nu a arătat prea bine în centru. Benzile s-au mișcat, totuși, peste nivelul echipei. La mijlocul terenului, fără Alex Crețu, oltenii ar avea mari probleme, mereu.

  • Popescu – 5
  • Căpățână – 6
  • Maldonado – 4
  • Badelji – 5
  • Bancu – 6
  • Crețu – 6
  • Mateiu – 5
  • Mekavabishvili – 4
  • Baiaram – 7
  • Markovic – 3
  • Mitriță – 5
  • Dragoș Bon – 5

Dragoș Bon cere mai multă atenție în atac

„Nu am avut deloc luciditate la finalizare. Am avut niște ocazii de unu-la-unu cu portarul. E dezamăgire mare. Farul ne bate, din nou, pe Ion Oblemenco și ne doare. Am primit acel gol din fază fixă. Azi cred că ne-am creat mai multe ocazii ca în alte partide. Ca atacant, atunci când ai oportunități și nu marchezi, e normal să ai frustrări”, a declarat Dragoș Bon.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.