Primele ipoteze după incendiul de la Catedrala Notre-Dame

Incendiul care a cuprins Catedrala Notre-Dame din Paris, luni seară, provoacă multă durere în inimile francezilor și nu numai. Monumentul arhitectural, vechi de peste 850 de ani, este parte din cultura franceză, fiind un simbol al creștinismului și o atracție turistică care aparține patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Flăcarile au cuprins Notre-Dame în jurul orei 18:30 și au tranformat totul într-o ”tragedie teribilă” după cum spune chiar președintele Franței, Emmanuel Macron. Aproximativ 500 de pompieri s-au luptat cu flăcările și în jurul orei 3:00, marți dimineața, focul a fost în mare parte stins, iar pericolul a fost îndepărtat.

Incendiul a distrus acoperișul și a dus la prăbușirea turlei aflate în centru, dar din fericire, pompierii au reușit să salveze structura de bază și turnurile emblematice de nord și de sud.

Oficialii din poliția franceză au declarat că incendiul poate să aibă legătură cu lucrările de renovare de care beneficia catedrala. Deși la început autoritățile au declarat că tragedia e considerată un accident, după câteva ore, procuratura din Paris a anunțat deschidera unei anchete pentru a afla cauza exactă.

Posibilitatea ca incendiul să fie produsul unui act terorist a fost discreditată de oficialii francezi.

Emmanuel Macron, președintele țării, a declarat că își ia angajamentul să refacă tot ce a fost distrus prin lansarea unei campanii de strângere de fonduri în toată țara.

”Vă spun tuturor acum, în mod solemn, o să reconstruim această catedrală împreună” a declarat Macron.

Există deja teorii conspiraționiste care îl învinovățesc pe Emmanuel Macron pentru incendiu. Teoriile susțin că incendiul ar fi creația președintelui, care încearcă să distragă atenția de la protestele din ultimele 6 luni, cauzate de situația taxelor din Franța.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a postat pe Twitter o promisiune, pe care o face Franței, de a contribui la reconstruirea simbolului național. Domnul Tusk a făcut, de asemenea, apel la toate cele 28 de state europene, ca să se implice în această acțiune.

Sursă foto: The Telegraph

În 3 minute poți să citești și: Meteorologii anunță temperaturi în creștere săptămâna aceasta

 Inteligența copilului este moștenită de la mamă, nu de la tată!

Game of Thrones: Surprizele sezonului 8!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *