,,Vă rog să mă credeți, mănânc cu paiul. Ne pândește de peste drum, pe mine și pe fiul meu de 13 ani”
Cruzime fără margini în Gorj! O femeie de 38 de ani, din Târgu-Jiu, a fost bătută cu bestialitate de fostul soț, cu care se află în divorț, până la desfigurare. Agresorul a încălcat și ordinul de protecție din luna iulie. În urmă cu trei zile, aceasta a fost din nou acostată pe stradă de bărbatul de aceeași vârstă, încercând să comunice prin fiul lor.
Victima a chemat poliția, iar individului i s-a întocmit dosar penal: ,,La data de 10 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că o persoană este agresată în stradă. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în urma unui conflict spontan, o femeie de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, ar fi fost agresată de către soțul său, de 39 de ani, din comuna Drăgotești, cu reședința pe raza municipiului Târgu-Jiu.Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, polițiști au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.La data de 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiul Târgu-Jiu au fost sesizați de către o femeie de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că fostul soț, de 38 de ani, din comuna Drăgotești, nu a respectat obligațiile impuse de Judecătoria Târgu-Jiu, printr-un ordin de protecție emis la data de 14.07.2021, constând în aceea că în cursul zilei, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu, bărbatul s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 m de aceasta și a încercat să comunice cu ea, prin intermediul fiului lor. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție”, potrivit IPJ Gorj.
Femeia a înțeles că nu este în siguranță dar și că nu poate conta pe ajutorul polițiștilor așa că a făcut apel la presă: ,,De patru luni nu mai locuim împreună. M-a prins pe stradă și m-a bătut ca pe un animal. Si acum, vă rog să mă credeți, mănânc cu paiul. Ne pândește de peste drum, pe mine și pe fiul meu de 13 ani. Ne urmărește cunoscuții. Am o mică afacere, angajații se tem să mai lucreze cu mine, nu vor să iasă din magazin, de frică. Sigur că nu suntem în siguranță! De abia azi (ieri., n.red.), polițiștii, după ce ne-au luat în râs până acum, mi-au spus că-l vor chema pe copil la audieri. Nu am spus nimic de 20 de ani, dar simt că mă va ucide. M-a și sechestrat, nici nu știu cum am mai ajuns acasă. Sper să se întâmple ceva, polițiștii să ia o măsură în apărarea mea, până nu mă omoară!”, a spus aceasta, vizibil înspăimântată.
,,Polițiștii au luat o măsură de siguranță, prin emiterea ordinului de protecție provizoriu, măsură ce le revine potrivit competenței, fiind confirmată de procuror. Activitățile sunt continuate pentru completarea probatoriului sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu”, a fost raspunsul celor de la IPJ Gorj.
Foto: gorjeanul.ro
VIDEO! Măsuri disperate: o femeie și-a spălat sanii la tâșnitoarea din oraș
