Costel Gâlcă nu va avea o misiune ușoară la Universitatea Craiova, unde Mihai Rotaru i-a fixat un obiectiv clar!
După lungi căutări și negocieri, Universitatea Craiova are, în sfârșit, antrenor. Tehnicianul care a adus ultimul titlu de campioană pentru FCSB urmează să pregătească gruparea din Bănie până în vara anului 2026. Însă, Mihai Rotaru i-a fixat deja un obiectiv clar lui Costel Gâlcă pentru acest final de sezon, deși au mai rămas foarte puține meciuri de jucat.
Costel Gâlcă, misiune grea la Universitatea Craiova
Aflată momentan pe locul 3 în Liga 1, Universitatea Craiova va avea, din etapa următoare, și tehnician pe bancă. Costel Gâlcă va debuta duminică ca antrenor. Oltenii se vor deplasa la Sfântu Gheorghe, unde o vor întâlni pe Sepsi în etapa a 4-a a play-off-ului.
Cu doar câteva meciuri de disputat din actualul sezon, patronul oltenilor i-a transmis deja noului antrenor ce își dorește de la echipă. Potrivit prosport, obiectivul principal al lui Gâlcă este calificarea în cupele europene. Iar, pentru sezonul următor, Rotaru își dorește câștigarea eventului: campionat și Cupa României.
FCSB, ultima echipă din Liga 1 antrenată de Gâlcă
Liber de contract încă din toamna trecută, după ce a părăsit-o pe Radomiak Radom, noul tehnician al oltenilor este și ultimul antrenor cu care FCSB a câștigat campionatul. În sezonul 2014-2015, roș-albaștrii, cu Costel Gâlcă pe banca tehnică, au câștigat titlul, Cupa României și Cupa Ligii. Totuși, după toate reușitele, Gigi Becali l-a demis pe Gâlcă.
