Ofertă din străinătate pentru una dintre vedetele Ligii 1!

Radu Alexandru
© FOTO: Sorin PANĂ/SPORT PICTURES

Clubul cu CV în cupele europene a pus ochii pe unul dintre remarcații Ligii 1!

Una dintre vedetele Ligii 1 a fost luată în vizor de un club de afară. Alexandru Pop (23 de ani), atacantul achiziţionat de Oţelul, în această vară, de la Unirea Dej, este printre remarcaţii startului de campionat.

Hapoel Beer Sheva, cu ochii pe vedetele Ligii 1!

Alex Pop a marcat de 9 ori de la startul sezonului pentru nou-promovata Oţelul şi a intrat, astfel, pe radarul unor echipe din străinătate. Fotbalistul a dezvăluit, potrivit orangesport, că a primit ofertă clară din partea formaţiei Hapoel Beer Sheva din Israel. De asemenea, şi alte echipe importante, atât din Europa, cât şi din afară l-au contactat. 

În ciuda ofertelor primite, Pop a preferat să îşi prelungească contractul cu Oţelul până în 2025. 

SuperLiga îl ignoră

”Din Superligă n-am auzit să fie vreun interes clar de la vreo echipă. Din străinătate însă, au existat mai multe discuţii. A fost o ofertă clară din partea celor de la Hapoel Beer Sheva, din Israel. Din ce am înţeles încă câteva discuţii şi din partea altor cluburi, atât din Europa, cât şi din afara continentului.

Vom vedea ce va fi. Dacă va veni oferta concretă şi cluburile se vor înţelege, şi bineînţeles, toată lumea va avea de câştigat în urma acestui transfer, nu voi spune nu ideii de a face pasul spre un nivel mai ridicat.

Deocamdată sunt jucătorul Oţelului şi vreau să-mi fac treaba cât mai bine aici şi să fiu sănătos, în primul rând”, a declarat Alexandru Pop.

TAGGED:
Share This Article