4.79 este indicele de infectare cu Covid 19 la mia de locuitori în Bănie. Alte 5 localități din Dolj vor trece prin măsuri drastice în prima jumătate a lunii noiembrie.
Două săptămâni de-acum înainte în Craiova va fi obligatorie purtarea măștii inclusiv în spații deschise, se interzic spectacole, concerte, filme la cinema, evenimente culturale. Barurile, cafenelele, restaurantele rămân închise în interior. Adio, în continuare, păcănele. Se poate juca doar la pariuri, precum și la agențiile Loto, care-s ocolite în mod miraculos de Covid 19.
În limbaj de lemn ori instituțional, hotărârile sună astfel:
a) se instituie obligaţia de purtare a măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spaţiile publice deschise;
b) este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
c) este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
d) este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfaşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
e) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfăşură doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;
f) este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
restricţia nu se aplică în cazul agenţiilor Companiei Naţionale „LOTERIA ROMANA ” S.A. şi a agenţiilor de pariuri sportive.
Școlile rămân ferecate pentru următoarea săptămână. Bine, clădirile. Pentru că orele se vor desfășura în continuare online.
Alături de Craiova sunt pe roșu Cârcea, Segarcea, Podari, Seaca de Câmp și Teasc.
[pdf-embedder url=”https://3minute.net/wp-content/uploads/2020/11/Hotarare-47-proiect.pdf” title=”Hotarare 47 – proiect”]
FOTO! Mii de credincioși au atins la funeralii mitropolitul mort de coronavirus
VIDEO: Spitalul de Urgență din Craiova a fost aproape distrus de furia unui pacient!