Olguța Vasilescu: „În acest moment, toată linia de tramvai și toată rețeaua de alimentare a acestuia, din Craiova, au fost modernizate”
Edilul Craiovei, Olguța Vasilescu, informează că tronsonul de cale de rulare a tramvaiului din zona de vest a municipiului a fost oficial receptat. Iar serviciile regulate cu noile tramvaie achiziționate prin finanțare europeană au fost reluate.
Olguța Vasilescu: „A vizat lucrări la peste 5 km de cale de rulare a tramvaiului și la 10 stații de călători”
„A fost recepționat tronsonul de cale de rulare a tramvaiului din zona de vest a Craiovei. Iar cursele regulate cu noile tramvaie achiziționate din fonduri europene au fost reluate. Modernizarea căii de rulare a tramvaiului, în zona industrială Cernele. Este un proiect finanțat din fonduri europene, ce vine în completarea proiectelor care au vizat reabilitarea căii de rulare.
Acest proiect a vizat lucrări la peste 5 km de cale de rulare a tramvaiului și la 10 stații de călători, precum și dotarea corespunzătoare a acestora. Dar și modernizarea rețelei de contact și a rețelei electrice de alimentare. Montarea a peste 100 stâlpi de susținere a rețelei de contact și refacerea trotuarului adiacent liniei de tramvai.
În acest moment, toată linia de tramvai și toată rețeaua de alimentare a acestuia, din Craiova, au fost modernizate: sectorul Calea București-Severinului în 2013, iar sectoarele Ford și Cernele anul acesta”, a scris aceasta pe Facebook.
