Meciul refuzurilor lui Iohannis se joacă pe teren penal!

Avocații Olguței Vasilescu i-au găsit preşedintelui încadrare infracțională.

Președintele Klaus Iohannis a refuzat încă o dată să o numească pe Olguta Vasilescu în funcția de ministru al dezvoltării. Într-o scrisoare trimisă premierului Viorica Dăncilă, el și-a explicat astfel refuzul: nu are pregătire de specialitate necesară, a dat declarații controversate, limbajul folosit în comunicările publice.

Olguța Vasilescu i-a replicat mai duc ca niciodată, anunțând că-l va pune sub acuzație penală pentru abuz în serviciu:

Am luat act de noua scrisoare redactată de președintele Johannis și cred ca sunt îndreptățită să fac mai multe precizări:
⁃ 1. Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcția de ministru al Dezvoltării, așa cum a statuat CCR. Sunt cetățean român, cu domiciliul in România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaște și Klaus Johannis și, deci, singura modalitate legală admisă de Constituție ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf.
⁃ 2. Scrie despre faptul că nu am experiența administrativă, omițând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis și la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România și, judecând după scorul electoral obținut pentru al doilea mandat, cetățenii au apreciat performanța mea.
3. In plus față de președintele României care a fost doar profesor și primar, am trei mandate de parlamentar și al patrulea în curs (în două îndeplinind funcții de președinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani și doi ani am deținut funcția de ministru. Așadar, experiența mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge președinte.
⁃ 4. Motivul real pentru care mă respinge Klaus Johannis se referă la declarațiile politice făcute în decursul anilor, drept garantat de Constituție, la art. 72, alin. 1. De altfel, acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil. La lecția de democrație și Constituție Klaus Johannis a lipsit mereu, dar acum ține să ne arate și sub propria semnătura. 
⁃ 5. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declarații ale mele, în condițiile in care nu mai puțin de șase Instanțe judecătorești mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentația respingerii pentru funcția de ministru, mai ales ca vine din partea unei persoane dovedită de Instanțele de judecată că a obținut prin fals imobile și a cărei soție refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicații.
⁃ 6. Comunicarea președintelui se referă și la reputația și imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie în oameni politici pe care nu îi agreează.
⁃ 7. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ura personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale in acest sens, a postat parlamentarul pe pagina de facebook.

Citeste si: Koljic putea să ajungă la Leningrad doar în vacanță!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *